Companii

Flamingo a semnat un contract cu ProLogis Park pentru 9.300 mp

10.12.2008, 15:52 38

Retailerul de produse electronice, electrocasnice si IT&C Flamingo International, cu afaceri estimate la 200 mil. euro in acest an, a inchiriat un spatiu de peste 9.300 de metri patrati in cadrul ProLogis Park Bucharest, situat langa autostrada A1. Tranzactiile de inchiriere pe piata de logistica se deruleaza la un pret de 4,5- 5 euro/metru patrat si au o perioada de 5 ani, astfel ca valoarea contractului s-ar putea ridica la 2,5- 2,8 milioane de euro. ProLogis Park Bucharest A1 are patru cladiri finalizate si o suprafata de peste 108.000 de metri patrati de spatiu industrial. Parcul este inchiriat in proportie de 90%, printre clienti numarandu-se si Augsburg International Impex, Centrum Logistics, Geodis Calberson, Gefco, Kuehne+Nagel, Cargo Partner si Omega Transport & Logistics. ProLogis este cel mai mare proprietar, manager si dezvoltator de spatii de depozitare si distributie din lume, cu operatiuni pe 136 piete din America de Nord, Europa si Asia.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO