Companii

Fornetti ar intra pe piata apelor minerale

09.02.2006, 20:30 24

Compania de patiserie Fornetti Romania, cea mai extinsa retea de franciza din Romania (450 de magazine), va investi intr-o fabrica de imbuteliere a apei minerale in comuna Bradut din judetul Covasna, daca probele de calitate vor dovedi ca apa din zona poate fi imbuteliata.

"Daca apa minerala supusa probelor va fi de calitate, atunci vom investi in aceasta directie", a declarat Zoltan Panczel, director general al companiei.

Panczel a mai spus ca Fornetti a castigat in urma cu doi ani o licitatie pentru exploatarea apelor minerale din zona, insa in acest moment se testeaza calitatea apei. Reprezentantii companiei nu au dorit sa ofere informatii privind valoarea investitiei sau data la care va demara proiectul

Pe de alta parte, oficialitatile locale spun ca Fornetti va investi aproximativ 2 milioane de euro intr-o fabrica la Bradut. Primarul comunei, Balazsi Denes, a declarat ca societatea Fornetti a inceput lucrarile de forare printr-o firma specializata din Gheorgheni in urma cu doi ani si de atunci se fac in permanenta analize de laborator privind calitatea apei minerale.

Balazsi mai sustine ca societatea a cumparat de la persoane fizice terenul din jurul celor doua izvoare de apa minerala, respectiv terenul unde se va construi fabrica. Primarul spera ca lucrarile de constructii a fabricii sa fie finalizate in acest an, iar apa minerala imbuteliata la Bradut sa fie scoasa pe piata in cel mai scurt timp. Fornetti, care detine o fabrica de produse de patiserie la Timisoara, estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 26 de milioane de euro, in crestere cu 50% fata de anul trecut. Reprezentantii Fornetti intentioneaza sa-si extinda in acest an reteaua de magazine in sistem franciza cu 250 de unitati, pana la 700 de magazine la nivel national.

Fornetti a incheiat anul 2005 cu o cifra de afaceri de 17 milioane de euro si o productie de 13 milioane de kilograme de pateuri.

Infiintata in 2001 ca o societate romano - maghiara, firma a pornit ca partener al proprietarului de licenta Fornetti Kft. cu sediul in Ungaria si a devenit master - francizor Fornetti pentru Romania. In 2002 a inceput fabricarea produselor de patiserie la Timisoara, dupa ce initial avea doar activitati de distributie. Potrivit datelor Societatii Nationale a Apelor Minerale (SNAM), anul trecut s-au imbuteliat circa 850 de milioane de litri de apa, volumul situandu-se la acelasi nivel cu 2004. "Nu a existat nici o crestere, pentru ca am avut din nou un an slab", a precizat Peter Elek, directorul SNAM.

Cu toate acestea, pe piata au existat cateva miscari importante. Anul trecut, compania Signus Romania Distribution, care face parte alaturi de Murfatlar, Euroavipo Posta Calnau si Romdrinks Eurotrade din Euro Group, a achizitionat imbuteliatorul apei minerale Bibco Biborteni, companie cu afaceri anuale de peste 8 milioane de euro.

Cea mai recenta tranzactie de pe piata apelor minerale a fost finalizata la inceputul acestei luni cand compania Lipomin Lipova, ai carei principali actionari sunt proprietarii producatorului de cupru Cuprom Baia Mare, a semnat contractul de achizitie al afacerii cu ape minerale Carpatina de la Petrom. Petrom si-a vandut participatia de 82,89% din actiunile Carpatina, in cadrul strategiei de externalizare a activelor care nu fac parte din afacerea de baza.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO