Companii

FT: România, mai expusă decât alte state din UE la creşterea preţurilor

FT: România, mai expusă decât alte state din UE la creşterea preţurilor

Autor: Gândul

12.04.2011, 12:36 33

Aprecierea îi aparţine lui Stefan Wagstyl, editorul pe pieţeemergente al Financial Times, pe blogul beyondbrics, scrieGândul.

În luna martie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 8% (acestafiind cel mai ridicat nivel de după luna august 2008), în vreme ceeconomia se străduieşte să revină pe creştere, după doi ani derecesiune. Creşterea preţurilor de consum a fost determinată înprincipal de majorarea preţurilor la alimente, în special la fructeşi legume.

Potrivit editorului FT, chiar dacă întreaga lume este vulnerabilăla creşterea preţurilor materiilor prime, România este mai expusădecât alte state din UE, deoarece alimentele deţin o pondereridicată în coşul de consum.

Editorul Financial Times spune că, în timp ceîntreaga lume este vulnerabilă la creşterea preţurilor materiilor,România este mai expusă decat alte state din UE, deoarecealimentele deţin o pondere ridicată în coşul preţurilor de consum,de 33% comparativ cu doar 17% în Bulgaria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO