Companii

GDF Suez: Singura tendinţă a preţurilor la energie din România este de creştere

GDF Suez: Singura tendinţă a preţurilor la energie din România este de creştere

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax

19.10.2011, 16:47 132

Singura tendinţă a preţurilor la energie este de creştere, dar trebuie să se găsească mecanisme de sprijinire a persoanelor vulnerabile, a declarat, miercuri, Eric Stab, country manager pentru România al companiei GDF Suez.

"Liberalizarea pieţei energiei nu înseamnă alinierea imediată a preţurilor locale la nivelurile din Europa. Suntem destul de pragmatici să ne dăm seama că acest lucru nu se poate face imediat. Dar trebuie, pe de altă parte să ştim unde mergem pentru că în domeniul energiei sunt foarte multe investiţii de făcut în România. Până în 2016 vor fi construite capacităţi de producţie totalizând 6.000 MW. Pentru sectorul energetic 2016 înseamnă mâine dimineaţă pentru că trebuie începute de acum demersurile de implementare a proiectelor, iar pentru asta semnalele legate de preţ trebuie să fie cele potrivite", a spus Stab.

El a arătat că, în acest context, singura tendinţă a preţurilor este ascendentă.

"Din păcate singura tendinţă a preţurilor la energie este ascendentă, nu ne bucură această situaţie, dar trebuie să ne asigurăm că se găsesc modalităţi de protecţie a persoanelor vulerabile, a celor care nu pot plăti factura la energie. Mai devreme sau mai târziu preţurile trebuie să crească, dar este nevoie de un mecansim să-i protejeze pe cei care au nevoie de protecţie", a mai spus reprezentantul GDF Suez.

Stab a participat miercuri la lansarea Cărţii Albe 2011 realizate de Consiliul Investitorilor Străini.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Iulius Dan Plavetti, a declarat în urmă cu o săptămână că preţul final al energiei electrice va creşte cu 2,5%, probabil de la 1 ianuarie 2012, ca urmare a deciziei Guvernului de a aviza acordarea ajutorului de stat prin certificate verzi pentru producţia de energie regenerabilă.

Schema de sprijin prin certificate verzi va fi aplicată până în 2021. Cel mai mare impact va fi resimţit în 2016-2017, când consumatorii ar putea ajunge să plătească pentru energie cu până la 30% mai mult. În total, consumatorii de electricitate din România vor plăti 10 miliarde de euro în plus la facturi până în anul 2020, pentru sprijinirea investiţiilor în energii regenerabile.

Pe de altă parte, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană apreciază că impactul în facută al energiilor regenrabile va fi de 1,12% în acest an, iar în 2012 factura va creşte cu 4,76%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO