Companii

Grupul francez Soufflet isi extinde productia de malt cu bani de la BERD

14.09.2004, 00:00 24

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a acordat un imprumut in valoare de 65 milioane euro grupului francez Soufflet, cel mai important producator european de malt din orz si a treia companie ca marime din sectorul de morarit din Europa, pentru finantarea unui program investitional de extindere in Europa de Est, inclusiv in Romania.
Soufflet detine in Romania trei fabrici de malt, la Timisoara, Pitesti si Buzau.
Imprumutul BERD este destinat finantarii capitalului de lucru al grupului francez in Romania, Ucraina, Rusia si Kazakhstan, valoarea cumulata a finantarilor fiind de 20 milioane euro pentru primul an. Compania isi va dezvolta activitatile de colectare a cerealelor de la producatorii locali.
Directorul Departamentului Agricol al BERD, Hans Christian Jacobsen, a declarat ca Soufflet, care are o activitate semnificativa in zona de peste cinci ani, va oferi astfel o piata stabila pentru producatorii agricoli locali. Acestia vor beneficia de modernizarea tehnologiei de recoltare si productie a orzului.
Programul de investitii va permite societatii franceze sa treaca intr-o noua faza de dezvoltare pe pietele din Europa Centrala si de Est, bazandu-se pe obtinerea pe plan local a materiilor prime, in vederea eficientizarii costurilor.
Proiectul are o valoare de 185 milioane euro si se va desfasura pe o perioada de patru ani.
BERD a investit pina acum peste 3,25 miliarde euro in circa 210 proiecte agricole care s-au derulat in zona Europei Centrale si de Est si Comunitatea Statelor Independente.
Grupul francez a fost fondat in 1900 de catre familia Soufflet si are la ora actuala activitati in Cehia, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia, Ucraina, Kazakhstan si de curand in Serbia si Muntenegru unde a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al companiei Maltinex. De asemenea, grupul, care are 2.400 de angajati, este unul dintre cei mai importanti jucatori europeni din domeniul achizitionarii si exportului de cereale din UE, Asia, Africa si America Latina.
Printre cei mai importanti clienti ai Soufflet pe plan mondial se numara producatorii de bere  Heineken, Carlsberg, Interbrew, Lowenbrau, Murphy?s, Paulaner si Sapporo.
Productia de cereale a Romaniei a depasit in acest an 9 milioane de tone (de trei ori mai mare decat cea de anul trecut) din care aproape 800.000 de tone a fost reprezentata de orz de toamna cultivat pe o suprafata de aproape 200.000 de hectare.
Piata romaneasca a berii a ajuns anul trecut la 12,8 milioane hectolitri: 500 - 550 milioane euro, fiind una dintre cele mai concurentiale din Europa. Primii patru jucatori de pe piata fac parte din grupuri internationale ce se afla in topul primilor cinci producatori de bere din lume: Brau Union Romania face parte din grupul Heineken, SABMiller Romania si Interbrew Romania sunt filialele locului trei, respectiv unu mondial, iar Tuborg Romania face parte din grupul danez Carlsberg - locul cinci.
In acest an piata berii a mers destul de prost in ciuda unui inceput foarte bun.Vremea capricioasa din aceasta vara a afectat vanzarile tuturor jucatorilor.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO