Companii

Hipermarketul Cora din Arad a tras obloanele şi lasă 9.000 mp disponibili în mallul Galeria

Hipermarketul Cora din Arad a tras obloanele şi lasă...

Autor: Cristina Roşca

19.06.2015, 00:00 891

Retailerul franco-belgian Cora, unul dintre cel mai puţin extinşi retaileri din România, a închis oficial magazinul din Arad amplasat în centrul comercial Galleria, păstrând astfel o reţea de 11 hipermarketuri. Reprezentanţii GTC, proprietarii centrului comercial Galleria, au anunţat în urmă cu o lună şi jumătate că lanţul de hipermarketuri vrea să închidă magazinul.

Ei spun că în prezent caută chiriaş, aflându-se în negocieri cu alţi retaileri, fără a nominaliza vreun posibil chiriaş. Spaţiul ocupat de Cora era de 9.000 mp, singurele reţele care funcţionează pe o suprafaţă atât de mare fiind hipermarketurile.

În Arad mai există acum doar două hipermarketuri, unul Real şi unul Kaufland, după ce şi Carrefour a tras obloanele acum trei ani, din cauza închiderii mallului în care era amplasat, respectiv Armonia. În afară de Cora, Real şi Kaufland, pe segmentul hipermarketurilor mai activează Carrefour şi Auchan.

Afacerile Cora au avut o evoluţie timidă în criză, cifra de afaceri avansând cu doar 16% în perioada 2008-2014, deşi numărul de magazine a crescut de patru ori, de la trei la 12. Cora a terminat anul trecut cu afaceri de 1,71 mld. lei.

Mai multe surse din piaţă au afirmat că franco-belgienii analizează vânzarea reţelei, fie la pachet, fie pe bucăţi. Reprezentanţii Cora nu au comentat informaţia privind închiderea magazinului din Arad şi nu au răspuns nici acum solicitării ZF privind planurile de viitor.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO