Companii

Horia Vilcu, Walmark: Suplimentele nutritionale vor creste mai rapid decat piata farmaceutica

17.04.2006, 00:00 58

Horia Vilcu, directorul general al reprezentantei din Romania a producatorului ceh de suplimente nutritionale Walmark, spune ca piata de profil va creste cu cel putin 20% in acest an.

Anul trecut, piata de suplimente nutritionale a fost estimata la 40 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 25 de procente fata de anul precedent.

Vilcu crede ca la baza cresterii pietei de profil din Romania va sta pe de o parte cresterea in ansamblu a consumului, iar pe de alta parte apropierea Romaniei de Uniunea Europeana. "Exista sansele ca si in Romania sa apara o adevarata industrie. Toate companiile locale mari se gandesc, daca nu au facut-o deja, sa atace acest segment", a declarat Vilcu.

Reprezentantul Walmark apreciaza ca piata suplimentelor nutritionale este foarte dinamica, insa cu toate acestea ramane mult sub nivelul celei din Occident.

"Piata europeana a suplimentelor nutritionale este estimata la 19 miliarde de euro, iar cea mondiala tinde catre 60 de miliarde de euro. Pe de alta parte, piata din Franta atinge 800 de milioane de euro", a mai spus Horia Vilcu.

Cele mai importante segmente din punct de vedere valoric au fost multivitaminele, cu o crestere la nivelul anului trecut de 27%, piata de calciu si segmentul suplimentelor de calciu care au atins valoarea de 10 milioane de euro la nivelul anului 2005, in crestere cu 37% fata de anul precedent.

Exista insa si o tendinta de scadere usoara, de 5-6%, pentru produsele care contin spirulina sau alte extracte de plante cu efect tonifiant.

"Suntem in crestere si pe acest segment, dar cu toate acestea resimtim scaderea generalizata a categoriei", spune Horia Vilcu.

Cea mai mare crestere, de 91%, a fost inregistrata de complexele prenatale (produsele destinate femeilor insarcinate), "probabil datorita faptului ca natalitatea pe segmentul mediu a explodat in ultima perioada", crede Vilcu. Insa per ansamblu, valoarea acestui segment ramane relativ redusa, de 1,1 milioane de euro.

Un alt segment important al pietei este reprezentat de produsele hepatoprotectoare (pentru ficat), care au ajuns anul trecut la o valoare de 7 milioane de euro.

Primele trei luni ale acestui an au adus o crestere de 50% a vanzarilor companiei comparativ cu perioada similara a anului trecut in conditiile in care intentioneaza sa investeasca in promovare 1,5-2 milioane de euro.

"Pentru primul trimestru din 2006 estimam vanzari de 3,3 milioane de euro, in crestere de la 2,2 milioane de euro in 2005. Cresterea se datoreaza tendintei pozitive a pietei, investitiilor in promovare si confirmarii brandurilor deja consacrate", mai spune Vilcu.

Walmark Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 9 milioane de euro, iar pentru acest an si-a propus depasirea pragului de 12 de milioane de euro, ceea ce reprezinta un avans de 34%.

"La finalul anului 2005, detineam 19% din piata suplimentelor nutritionale, in crestere de la 14%", a afirmat Horia Vilcu. Per ansamblu, piata suplimentelor nutritionale reprezinta 3-4% din piata totala de medicamante.

Pe langa Walmark, pe piata suplimentilor nutritivi au o prezenta semnificativa si companiile Europharm, Terapia, Sicomed, Ozone sau Hofigal.

La finalul anului 2005, portofoliul Walmark era reprezentat din produse proprii care isi aduc un aport de 95% din cifra de afaceri, restul fiind format din produse complementare si dermocosmetice. Walmark a intrat pe piata romaneasca in 1997, iar in prezent subsidiara din Romania ocupa locul trei la nivelul grupului ca valoare a vanzarilor. Compania mai este prezenta direct pe pietele din Cehia, Slovacia, Lituania Bulgaria si Polonia, realizand exporturi si in alte 18 tari europene. Walmark si-a propus ca in 2007 sa fie principalul producator de suplimente nutritionale din Europa Centrala si de Est.

Compania a lansat recent produsul Clarinol pentru combaterea tesutului adipos, iar pana la sfarsitul acestui an are in vedere inca 10 produse noi.

Piata suplimentelor naturale se mentine insa mult sub nivelul pietei farmaceutice totale, care in 2005 a atins valoarea de 4,6 miliarde de lei (1,27 miliarde de euro), in crestere cu 18% fata de anul precedent.

Principalii jucatori pe piata farmaceutica romaneasca sunt companiile GlaxoSmithKline, Hoffmann la Roche, Novartis si Sanofi Aventis. Dintre producatori in top se mentin Sicomed, Terapia si Antibiotice.

Pentru 2006 majoritatea jucatorilor avanseaza un ritm de crestere inferior celui din 2005, undeva la 15%.

Pe canale, piata de retail a crescut puternic, in timp ce avantul luat de consum prin intermediul spitalelor a fost nesemnificativ. ioana.david@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO