Companii

IMP si-a bugetat incasari de 8 mil. euro din vata industriala

11.06.2007, 22:02 56

Compania I.M.P. Romania Industrial Co din Timisoara, membra a grupului italian Euroholding, care desfasoara activitati de productie si comercializare a articolelor din vata sintetica, estimeaza pentru acest an realizarea unei cifre de afaceri de aproximativ 8 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 5% fata de 2006, cand firma timisoreana a inregistrat vanzari de 7,6 milioane de euro. Compania a investit din 2006 si pana in prezent 2,4 milioane de euro pentru constructia si modernizarea unor imobile aflate in incinta firmei si in retehnologizare, iar pana la sfarsitul anului in curs planurile de investitii ale companiei prevad alocarea a 500.000 euro pentru imbunatatirea procesului de productie si a conditiilor de lucru. Ponderea exportului reprezinta 10% din totalul cifrei de afaceri a companiei timisorene. Pietele externe de desfacere pentru companie sunt Italia, Suedia, Marea Britanie, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria si Ucraina. Din grupul Euroholding mai fac parte companiile Euroconstruct, Europrefabricate, Europroducts, Eorologistica, Netex, Monlandys, Eurodesign, companii care desfasoara activitati de productie pentru industria textila, constructii si imobiliare. Compania I.M.P. Romania Industrial Co S.A. a fost infiintata in anul 1995 cu principal domeniu de activitate fabricarea altor articole textile, si face parte din grupul Euroholding controlat de firma italiana Industrie Maurizio Peruzzo. Numarul de angajati I.M.P. Romania Industrial Co in momentul de fata este de 63 persoane. Grupul italian Euroholding a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 150 de miloane de euro, in crestere cu 50% fata de anul precedent, divizia de constructii a grupului realizand in 2006 venituri de 40 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO