B.D.G. Import, unul dintre cei mai mari importatori de băuturi spirtoase de pe plan local, a adăugat începând cu această lună produsele William Grant & Sons în portofoliul său de venituri şi vrea să ajungă cu aceste produse la venituri de 55 de milioane de lei în primele 12 luni. Anterior, William Grant & Sons a colaborat cu Alexandrion Group, producătorul local anunţând în august 2023 că încheie parteneriatul cu compania din Scoţia.
B.D.G. Import, care are în spate acţionari români şi o istorie de 30 de ani pe piaţa locală de băuturi alcoolice, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 365 de milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF făcute pe baza informaţiilor furnizate de companie şi a celor de la Ministerul de Finanţe aferente anului 2022.