Companii

Cum a evoluat consumul de băuturi alcoolice în ultimii 50 de ani: ce bem astăzi, ce beau părinţii noştri, dar bunicii? Un român bea astăzi, în medie, 11 litri de alcool pur pe an, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere

Cum a evoluat consumul de băuturi alcoolice în ultimii...

Autor: Cristina Roşca

24.08.2023, 17:00 743

Vinul contribuie cu 3,38 litri la total, iar tăriile cu 2,25 litri.

Un român bea astăzi, în me­die, aproape 11 litri de alcool pur pe an, cantitatea fiind cu circa 40% mai mare decât acum cinci decenii, dar totuşi uşor sub ni­velul de acum 40 de ani, arată o analiză ZF făcută pe baza in­for­maţiilor de la Organizaţia Mon­­dială a Sănătăţii (OMS). Da­tele se referă la consumul per capita în rândul populaţiei de peste 15 ani. E vorba de litri de alcool pur, ceea ce  înseamnă că, ţinând cont de concentraţia de alcool din fiecare băutură, con­­sumul e mult mai mare. Spre exemplu, la vin, concen­tra­ţia de alcool e de 13-15%, ceea ce înseamnă că pentru a obţine consumul de li­cori ale lui Bacchus trebuie mul­tiplicată valoarea de 6-7 ori.

ZF a ales să analizeze da­tele aferente ultimilor 50 de ani pentru a vedea evoluţia consu­mului de alcool, dar şi pentru a remarca în ce mod s-au schim­bat preferinţele consumatorilor când vine vorba de tipul de băuturi. Mai exact, în 1969, românii beau în medie 8 litri de alcool pur per capita pe an, din care mai bine de jumătate din canti­tate era reprezentată de alcoo­lul din vin. Tăriile contribuiau cu aproape 30% la total, în timp ce berea era la început de drum. Spre comparaţie, un român bea as­tăzi, în medie, aproape 11 litri de alcool, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere. Vinul contribuie cu 3,38 litri la total, iar tăriile cu 2,25 litri. Este ast­fel inte­re­sant cum s-a schimbat com­porta­mentul de consum de-a lungul dece­niilor şi al generaţiilor, cum bu­ni­cii şi părinţii noştri preferau alte licori faţă de noi astăzi. În prezent, România este una dintre ţările cu cel mai mare consum per capita de bere, pe când această băutură abia îşi făcea loc în piaţă acum 50 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO