• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Companii

Leonardo a rezolvat problema cash-ului

22.06.2010, 23:46 48

Leonardo, cel mai mare retailer român de încălţăminte şimarochinărie, care a ales intrarea în insolvenţă la sfârşitulanului trecut ca soluţie de eşalonare a datoriilor de 100 mil. eurocătre furnizori şi bănci, anunţă că "a ajuns cu plăţile la zi"datorită strategiei de preţuri mici, aplicată în ultimele şaseluni. "Strategia de plasare a produselor pe segmentul medium-low afuncţionat. Acum Leonardo vinde de 200.000 de euro pe zi, iarbusinessul s-a stabilizat", a declarat Radu Lotrean, asociatcoordonator la Casa de Insolvenţă Transilvania, responsabilă cureorganizarea judiciară a retailerului.

Leonardo, deţinut de orădeanul Florin Panea, a pus la vânzare,începând din noiembrie 2009, produse ale căror preţuri nu depăşeau30 de euro. La un preţ mediu de 20 de euro, vânzările zilnice încele 137 de magazine deţinute la nivel local ajung la 10.000 deproduse. Încasările din acest an vor ajunge astfel la cel puţin 73de milioane de euro. Anul trecut, compania a anunţat o cifră deafaceri de 100 mil. euro, în scădere cu circa 35% faţă de anulanterior.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2524
Diferență: -0,0228
Ieri: 5.2524
Azi: 4.5199
Diferență: -0,148
Ieri: 4.5199
Azi: 6.1135
Diferență: 0,0655
Ieri: 6.1135