Companii

Mii de pasageri, nevoiţi să îşi schimbe planurile de călătorie. Cum au reuşit locatarii vilelor din "capul pistei" să oprească avioanele la sol

Mii de pasageri, nevoiţi să îşi schimbe planurile de călătorie. Cum au reuşit locatarii vilelor din "capul pistei" să oprească avioanele la sol

Autor: Loredana VOICULESCU

07.10.2011, 10:15 1830

Mii de pasageri care îşi programaseră să zboare de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu vor fi nevoiţi să îşi schimbe planurile de călătorie sau să îşi ia banii înapoi. Aeroportul Băneasa va introduce restricţii, din 29 octombrie, prin care nu se va mai permite operarea zborurilor în intervalul orar 22:00-06:00.

Reprezentanţii companiilor aeriene low cost care operează pe Băneasa susţin că vestea i-a luat prin surprindere, fiind anunţaţi "din scurt", în urmă cu circa o săptămână, în timp ce oficialii aeroportului susţin că ei i-au înştiinţat de această decizie la începutul lunii septembrie. Pe site-ul aeroportului nu există o informaţie privind introducerea noilor restricţii, dar reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) spun că noua decizie este de fapt "o modificare a formulării" dintr-o prevedere din 1999.

"Iniţial se prevedea că între orele 22:00 şi 6:00 companiile aeriene puteau opera pe Băneasa numai cu aprobarea scrisă a aeroportului, în anumite situaţii, cum ar fi de întârziere. De asemenea, se prevedea că între orele 24:00 şi 7:00 nu pot fi programate curse. Se suprapuneau cumva, aşa că s-a simţit nevoia să se vină cu o clarificare. Din 29 octombrie nu vor putea fi programate zboruri între orele 22:00 şi 6:00. Zborurile întârziate vor putea ateriza pe Băneasa nu mai târziu de 22:30", a declarat pentru gândul Valentin Iordache, director în cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Angajatele de la Biroul de informaţii de la aeroportul Băneasa cred însă că altul este motivul noilor restricţii: "Noi ştim de o săptămână, maxim două. Cum care e motivul? Au impus cei cu vilele din capul pistei". Citiţi întreaga poveste a opririi avioanelor de pe aeroportul Băneasa pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO