Companii

Modificările codului fiscal: Scade povara fiscală a angajatorului, creşte taxarea pentru angajat

Modificările codului fiscal: Scade povara fiscală a...

Autor: Adelina Mihai

07.09.2016, 18:26 599
Proiectul de modificare a fiscalităţii aflat în discuţii la Ministerul de Finanţe propune o scădere a cotei de contribuţii de asigurări sociale la 21,7% din salariul brut al angajatului, care să reprezinte exclusiv contribuţia angajatului, în timp ce angajatorul nu va plăti niciun fel contribuţii la salariul brut în condiţiile normale de lucru. În codul fiscal actual, contribuţia individuală de asigurări sociale este de 10,5% din salariul brut la angajat şi 15,8% din fondul de salarii la angajator pentru condiţii normale de lucru, în total 26,3%.
 
 
În plus, se introduce plafonul maxim de plată a contribuţiilor sociale (sănătate şi pensii), care este echivalentul a 5 salarii medii brute pe lună. Cu alte cuvinte, o persoană care câştigă în prezent mai mult de 13.400 de lei brut pe lună ( 5x salariul mediu brut de 2.681 lei) va plăti contribuţii sociale calculate la valoarea de 13.400 de lei brut pe lună.

Cum arată prevederile din Codul Fiscal actual:

ART. 64 - Cotele de impozitare

(1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activităţi independente;

b) salarii şi asimilate salariilor;

c) cedarea folosinţei bunurilor;

d) investiţii;

e) pensii;

f) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;

g) premii;

h) alte surse.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul IV.

Cum arată prevederile din proiectul de modificare al Codului Fiscal:

La articolul 64, după alineatul (2) se introduc trei alineate noi, alineatele (3), (4) şi (5) care vor  avea următorul cuprins:

(3) Cota pentru contribuţia individuală de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este de 21,7% şi se aplică asupra  bazei de calcul prevăzută pentru fiecare categorie de venit potrivit prevederilor art 61 alin. (1) din prezentul titlu .

(4) Cota pentru contribuţia individulă de asigurari sociale de sănătate datorată Fondului naţional unic de asigurări de sănătate este de 8,9% şi se aplică asupra  bazei de calcul prevăzută pentru fiecare categorie de venit potrivit prevederilor art 61 alin. (2) şi (4) din prezentul titlu, cu excepţia veniturilor din pensii pentru care cota de contribuţie este de 5,5%.

(5) Baza lunară de calcul pentru contribuţiile prevăzute la alin. (3) şi (4) nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în vigoare în perioada pentru care se stabilesc contribuţiile sociale individuale obligatorii.

***************************************************************************************************

Cum arată prevederile din Codul Fiscal actual:

ART. 138 - Cotele de contribuţii de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat

Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:

a) 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;

b) 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;

c) 36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator.

Cum arată prevederile din proiectul de modificare al Codului Fiscal:

Articolul 138 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 138Cotele de contribuţii de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat

(1) Cotele de contribuţii de asigurări sociale datorate  pentru activităţile dependente desfăşurate în condiţii deosebite, speciale  sau în alte condiţii de muncă sunt următoarele:

a) 4,2% contribuţia datorată de angajator pentru condiţii deosebite de muncă;

b) 8,4% contribuţia datorată de angajator pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;

(2) Pentru  plătitorii de venituri prevăzuţi la art. 136 alin. (1) lit. b),  c) şi d) cota contribuţiei de asigurări sociale este de 21.7%.

***************************************************************************************************

Cum arată prevederile din Codul Fiscal actual:

ART. 66 - Stabilirea deducerilor personale şi a sumelor fixe

(1) Deducerea personală, precum şi celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(2) Sumele sunt calculate prin rotunjire la 10 lei, în sensul că fracţiunile sub 10 lei se majorează la 10 lei.

Cum arată prevederile din proiectul de modificare al Codului Fiscal:

Articolul 66 se abrogă.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO