Companii

Numărul de vizitatori din centrele comerciale Winmarkt a scăzut anul trecut cu 5%

Autor: Vlad Popescu

03.03.2014, 18:55 67

Compania italiană Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) a raportat venituri de 9,9 mil. euro în 2013 din închirierea centrelor comerciale Winmarkt din România, în coborâre cu 9,9% faţă de nivelul din anul anterior, după scăderea numărului de magazine şi vizitatori şi reducerea chiriilor. La 31 decembrie, rata de ocupare a activelor IGD din România era de 84,5%, potrivit rezultatelor anunţate de grupul italian. Traficul de vizitatori ai centrelor comerciale Winmarkt din România a scăzut anul trecut cu 5,4%, la 31,7 milioane. Pe lângă situaţia economică dificilă şi scăderea chiriilor, veniturile centrelor comerciale au fost afectate şi de lucrările de renovare începute în a doua parte a anului trecut, pentru atragerea mai multor retaileri de calibru şi pregătirea deschiderii unor magazine H&M. Valoarea activelor IGD în România a scăzut anul trecut cu 2,5%, de la 177,9 mil. euro la 173,4 mil. euro. Grupul deţine în România 15 centre comerciale Winmarkt în 13 oraşe şi o clădire de birouri. Grupul estimează pentru acest an investiţii de 4,1 mil. euro în România, faţă de 4,7 mil. euro în 2013. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO