Companii

Panos Makris, director comercial Cosmote: Economia este tehnic în recesiune, dar important e că prognoza pe întregul an e pozitivă

 Panos Makris, COO Cosmote: Ţara s-a întors în recesiune, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla în perioada următoare

Foto: Silviu Matei

Autor: Gabriel Razi, Andreea Mioara Neferu

14.06.2012, 11:42 562
"Economia s-a întors, tehnic, în recesiune, după evoluţiile din trimestrul patru 2011 şi primul trimestru din acest an, însă important este că la nivelul întregului an există o prognoză pozitivă pentru evoluţia economiei", a declarat joi Panos Makris, director comercial al Cosmote, la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar. Piaţa de telecomunicaţii va evolua în linie cu evoluţiile din economie, a adăugat el.
Principalele declaraţii ale oficialului Cosmote

►Deprecierea leului faţă de euro are impact atât în consum dar şi în ratelor. Puterea de cumpărare este în scădere, am văzut asta şI în magazinele noastre, oamenii au ezitări atunci când cumpără bunuri şI servicii.

►Piaţa de telecom a urmat în general evoluţia economiei după 2008. Pentru 2012 ne aşteptăm ca piaţa să crească de asemenea în ritm cu economia.

►Cosmote a avut performanţe anul trecut, am ajuns la afaceri de aproape 500 de milioane de euro în 2011 şI un EBITDA de peste 100 de milioane de euro.

►În acest moment avem o cotă de piaţă de 24%, adică 6,4 milioane de consumatori.

►Toata lumea e afectată de Grecia, nu doar Romania. Grecia e o ţară care a avut o abordare dezechilibrată în ceea ce priveşte cheltuielile publice, respectiv veniturile publice. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a presiunii politice şi a unei stări de euforie mai pronunţate decât ar fi fost cazul. Grecia are şansa, odată cu această criză, să îşi redefinească fundamentele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO