Companii

Petrom: Cele mai mari sonde de petrol şi gaze sunt deja în Marea Neagră

Petrom: Cele mai mari sonde de petrol şi gaze sunt deja în Marea Neagră

Gabriel Selischi, director pe business unit-ul de active interne din divizia de explorare şi producţie a Petrom: Totea este cea mai mare descoperire onshore de gaze recentă. Producţia Petrom vine din zece zone geografice. Pentru gaze, cea mai importantă zonă de producţie este Oltenia. De aici vin 45% din gazele produse de companie. A doua zonă ca importanţă este Marea Neagră. La petrol lucrurile nu sunt la fel de bine împărţite, nu avem o dominanţă regională.

Autor: Roxana Petrescu

27.11.2012, 21:00 1125

În afară de faptul că aici sunt cele mai mari sonde de petrol şi gaze, şi cel mai mare zăcământ de hidrocarburi al Petrom este tot în Marea Neagră, Lebăda Est.

Din 2005 şi până anul trecut, Marea Neagră a înregistrat o creştere a producţiei de 8,5%, în timp ce pe tot grupul Petrom abia anul trecut şi-a stabilizat producţia. Potrivit informaţiilor Petrom, anul trecut valoarea vânzărilor înregistrate pe segmentul de explorare şi producţie a fost de 11,7 mld. lei (2,7 mld. euro), ceea ce înseamnă că Marea Neagră a contribuit cu circa 500 mil. euro la acest total.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO