Companii

Petromidia vireaza spre petrochimie si reduce personalul cu 1.000 de angajati

26.06.2003, 00:00 34

Schimburile de locuri din conducerea grupului petrolier privat Rompetrol, anuntate saptamana trecuta, corespund de fapt unei strategii pe care grupul o are in vedere in urmatorii doi ani.
Eric Chis, fost director al rafinariei Petromidia, si-a incheiat rolul de a curati si restructura una dintre cele mai mari si complexe rafinarii din Romania, lasand-o din luna februarie pe "profit sustenabil", obiectiv asumat in momentul preluarii conducerii rafinariei.
De acum, noul director, Sorin Potanc va trebui sa duca la bun sfarsit faza de automatizare a rafinariei, inceputa acum un an si s-o aduca la un cost de procesare pe tona de titei de 15$/tona, fata de 20$/tona in prezent.
In 2001, la preluarea rafinariei de catre grupul Rompetrol, aceasta inregistra un cost de procesare de 55$/tona, avand circa 3.600 de angajati.
Dupa investitii de circa 100 mil.$ consumate in doi ani, Petromidia are 1.400 de angajati, in timp ce costul de procesare pe tona de titei a scazut de la 55$ la 20$, in conditiile in care rafinaria proceseaza preponderent titeiuri sulfuroase. In prezent, Petromidia este principalul furnizor de carburanti Euro 3 pentru companiile internationale de pe piata distributiei de carburanti, potrivit lui Chis.
Insa pentru a atinge standardele rafinariilor europene, noul management va trebui "sa mai stranga surubul". In 2005, cost va trebuie sa fie de 15 $/tona de titei procesat, iar in rafinarie nu vor mai lucra decat 400 de angajati. Pentru aceasta, sunt preconizate investitii de cel putin 50 mil. $ pe an. Pana la finele acestui an, capacitatea de prelucrare a rafinariei urmeaza sa fie de 3,8 mil tone.
“In urmatorii doi ani, am ca obiective tinta sa fac din petrochimie ceea ce am facut deja din Petromidia, cu Rompetrol producator si trader (n.red - casa de comert) de produse petrochimice in Balcani, apoi sa ma concentrez asupra expansiunii regionale”, a explicat pentru Ziarul Financiar tintele mandatului sau Eric Chis, noul vicepresedinte al grupului Rompetrol responsabil cu dezvoltarea si investitiile.
Potrivit acestuia, cifra de afaceri a Rompetrol pe divizia de petrochimie se va tripla in doi ani la 120 mil. $, fata de 40 mil. $ in 2002.
“Afacerile din petrochimie sunt diferite de cele cu petrol si gaze. In petrochimie, poti sa ai o rata a profitului si de 40%, insa fluctuatiile sunt mari. La companiile mari din domeniu, se intampla frecvent sa piarda un miliard de dolari intr-o zi, pentru ca a doua zi sa castige doua miliarde de dolari”, spune Chis.
Cum isi va aplica acesta strategia in domeniul petrochimiei?
“Am ramas in continuare director general al Rompetrol Petrochemicals. Trebuie spus ca, dupa preluare, am constatat ca partea de petrochimie a complexului Petromidia nu putea depasi un grad de utilizare al capacitatii de 60%, pentru ca asa fusese proiectata. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de cãtre compania de engineering Stone and Webster. $.Pentru a fi profitabila, este necesara utilizarea a minim 92% din capacitate. Petrochimia de la Petromidia a fost pornita pentru perioade foarte scurte de timp, in 1989 si 1996. Initial, am crezut ca repornirea petrochimiei ne va costa 15-20 mil.$”, a mai spus Chis. Insa dupa ani de studii a reiesit ca investitiile necesare pentru repornirea unitatilor petrochimice de la Petromidia sunt de circa 70 mil. $. In 2005, aceste unitati vor avea un grad de utilizare al capacitatii de 95%.
De la 1 ianuarie a fost creata o noua societate, Rompetrol Petrochemicals, care administreaza toate activele din domeniul petrochimiei de la Petromidia. Actionar unic la Rompetrol Petrochemicals este compania Rompetrol Rafinare Complex Petromidia.
Pentru a-si pune in aplicare politica, Rompetrol intentioneaza sa importe polietilena si alte produse petrochimice din Orientul Mijlociu, folosind facilitatile oferite de portul Midia.
Miza in afacerea petrochimica este tocmai consumul redus de poliolefine din Romania, care se situeaza in acest moment la circa 7 kg/cap de locuitor, in timp ce in Ungaria este de 34 kg, iar in Germania de circa 42 kg, lasand teren unei cresteri potentiale a pietei.
Potrivit ultimelor informatii disponibile, la Petromidia este in functiune o instalatie de producere a polipropilenei, care a produs 65.000 tone in 2002. Pentru acest an, este prognozata o productie de 75.000 tone.
Investitiile preconizate, in suma de 70 mil. $, vor fi directionate pentru repornirea instalatiilor de piroliza si doua unitati de producere a polietilenei.
In conditiile in care vor fi repornite piroliza si cele doua unitati de producere polietilena, cifra de afaceri din activitati de petrochimie ar putea ajunge la 300 mil.$ anual incepand din 2006.
Pe segmentul de retail (distributie de carburanti prin depozite angro si statii de distributie), grupul Rompetrol isi va continua expansiunea pe piata interna si cea regionala. In strainatate, grupul Rompetrol este prezent pe pietele de retail din Republica Moldova si Bulgaria, urmand sa intre si pe alte piete din regiune.
Listata pe bursa electronica Rasdaq, Rompetrol Rafinare Complexul Petromidia SA are o capitalizare de piata de circa 90 mil. $, in conditiile in care ultimul pret al titlurilor rafinariei se tranzactionau cu aproximativ 40.000 lei/ actiune.
Pe primul trimestru, Rompetrol Rafinare -Complex Petromidia a realizat in primele trei luni o cifra de afaceri preliminata de 251 mil. dolari.
Grupul petrolier privat Rompetrol, condus de Dinu Patriciu, a cumparat in 2001 pachetul majoritar de actiuni la Petromidia pentru 50 mil. $ platibil in 5 ani, asumandu-si obligatia de aface investitii pe aceeasi perioada in suma totala de 200 mil. $, potrivit contractului de privatizare.
A ramas insa problema datoriilor istorice ale rafinariei catre statul roman, care reprezentau 46% din cifra de afaceri a rafinariei pe 2002, de circa 912 mil. $.
Rompetrol a propus ca in contul acestor datorii, rafinaria sa livreze produse petroliere la rezerva de stat, iar statul sa devina actionar la Petromidia. Raspunsul din partea Finantelor se lasa asteptat insa. Din toamna anului trecut, grupul petrolier austriac OMV detine 25,1% din actiunile grupului Rompetrol, al doilea operator de pe piata petroliera interna. adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO