Companii

Planul de reorganizare a Asmita Gardens a fost aprobat de judecător

Autor: Claudiu Ilioiu

02.10.2012, 19:44 127

Planul de reorganizare a complexului imobiliar Asmita Gardens aflat în insolvenţă din data de 7 noiembrie 2011 a fost confirmat de judecătorul sindic, potrivit unui comunicat transmis de administratorul judiciar Euro Insol.

În data de 5 septembrie 2012, Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a complexului imobiliar Asmita Gardens, propus de creditorul majoritar, Alpha Bank România, şi administratorul judiciar, care prevede că banca finanţatoare va încasa 55 milioane euro din datoria de 70 milioane euro.

Planul, votat cu o majoritate de 69% din totalul creanţelor cu drept de vot înscrise la masa credală, va intra în vigoare imediat şi prevede de asemenea plata integrală a creanţelor bugetare, în valoare de un milion de euro, şi defavorizarea creditorului garantat şi a creditorilor chirografari, care îşi vor recupera doar o parte din bani.

În toamna anului trecut a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva Asmita Gardens, la cererea Alpha Bank.

Acţionarii Asmita Gardens sunt grupul indian Asmita şi fondul European Convergence Development Company, controlat de Charlemagne Capital, ambele înscrise la masa credală, dar fără şanse de a recupera vreun ban.

Investiţia în proiect s-a ridicat la circa 120 de milioane de euro, complexul incluzând şapte blocuri amplasate în apropierea intersecţiei dintre Calea Văcăreşti şi Splaiul Unirii.

Asmita Gardens reprezintă cel mai mare complex rezidential din România, atât ca valoare a proiectului, cât şi ca număr de apartamente, respectiv 120 milioane euro şi 758 apartamente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO