Companii

Primăria Oradea investeşte 1,8 mil. euro în reabilitarea unui liceu

Autor: Laurentiu Cotu

08.12.2011, 17:38 162

Primăria municipiului Oradea derulează un proiect în valoare totală de peste 7,6 mil. lei (circa 1,8 mil. euro), TVA inclus, ce prevede reabilitarea unui liceu, pe o suprafaţă totală de 4.631 mp.

Din valoarea totală a proiectului, valoarea nerambursabilă obţinută prin Programul Operaţional Regional este de 6 mil. lei (circa 1,4 mil. euro). Durata de implementare efectivă a proiectului este de 24 de luni.

Proiectul ''Reabilitarea liceului teologic reformat Lorantffy Zsuzsana Oradea'', a fost semnat la începutul lunii mai a acestui an de către Unitatea Adminitrativ Teritorială a municipiului Oradea şi Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional 2007-2013 (REGIO), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv Organismul Intermediar, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Contractul este semnat în cadrul Axei prioritare 3 "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", domeniului major de intervenţie 3.4 - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă. Pe lângă lucrările de reabilitare ale liceului din Oradea, proiectul prevede şi achiziţia de mobilier, materiale didactice sau echipamente IT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels