Companii

Producatorul de baterii Rombat Bistrita are program de investitii de 5,5 mil. euro

05.03.2007, 17:55 80

Compania Rombat din Bistrita, principalul producator autohton de baterii pentru autoturisme, si-a bugetat pentru acest an investitii de aproximativ 5,5 mil. euro pentru dezvoltarea capacitatilor de injectie mase plastice, dar si pentru extinderea facilitatilor de recuperare a plumbului din bateriile uzate. "In urma acestor investitii, vom produce o mare parte din masele plastice necesare bateriei auto, doar o mica parte din cantitatea de care avem nevoie urmand sa fie din import", a declarat pentru ZF Transilvania Ioan Repede, director general Rombat.
Anul trecut, Rombat a avut un program de investitii de aproximativ 3 mil. euro, orientat in principal spre extinderea capacitatilor de productie si modernizarea retelei de distributie. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii companiei, dupa privatizarea din 1990, in fabrica din Bistrita s-au investit peste 9,2 mil. euro in procesul de retehnologizare.
Compania Rombat este furnizor traditional pentru Dacia Logan, in 2005, investind aproximativ 2 mil. euro in tehnologii pentru noile modele de baterii, cu aliaj din plumb - calciu, baterii ce sunt folosite si la noul model Logan, pe motorina. Compania Rombat livreaza anual catre Dacia-Renault aproximativ 15% din totalul productiei in bucati.
Reprezentantii companiei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 36,6 mil. euro, in crestere cu 11,8% fata de valoarea realizata anul trecut, cand acest indicator s-a cifrat la aproximativ 32,3 mil. euro. "Realizarea estimarilor pentru acest an depinde mai ales de stabilitatea pretului si de accesibilitatea plumbului ca materie prima", a precizat Ioan Repede.
Potrivit acestuia, in 2006, cea mai importanta evolutie a cifrei de afaceri a fost inregistrata in a doua parte a anului, cand acest indicator a inregistrat o crestere de aproximativ 45%, fata de prima parte a anului trecut, cand cifra de afaceri a crescut cu cel mult 16,47%. In plus, anul trecut compania a inregistrat cresteri de pana la 50% la vanzarile externe.
Conform datelor furnizate de conducerea companiei, in 2006, exporturile au reprezentat aproximativ 25% din cifra de afaceri a companiei, principalele destinatii externe fiind Franta, Portugalia, Belgia, Algeria, Republica Moldova, Bulgaria si Grecia.
"Evolutia inregistrata la export nu a fost o consecinta a colaborarii Rombat cu Dacia-Renault, ci ca urmare a cresterii cererilor din partea altor producatori europeni de automobile", a precizat directorul general Rombat.
Pe langa segmentul OEM (prima dotare), compania activeaza si pe piata bateriilor de inlocuire, unde, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii firmei, detine o cota de 60%. In 2003, compania Rombat a demarat un plan de diversificare a activitatii, care in 2005 s-a concretizat in construirea unei reprezentante pentru autoturismele Volkswagen. Acesta a fost cel de-al doilea proiect de dezvoltare a domeniilor de activitate, dupa ce in 2003 firma Rombat a deschis un depozit pentru materiale de constructii. Numarul total de angajati este de aproximativ 522 de persoane.
Compania produce cinci marci de baterii (Tornado, Pilot, Cyclon-Calciu Magma si Terra), destinate atat atutomobilelor, autocamioanelor, cat si locomotivelor. Industria romaneasca de subansambluri auto a atras in ultimii ani investitii de ordinul sutelor de mil. euro, pe masura ce producatorii vest-europeni de componente sunt constransi sa caute noi modalitati de a-si reduce costurile de productie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO