Companii

Profi are din ianuarie un nou director general

Profi are din ianuarie un nou director general

Autor: Ana Maria Petcana

11.12.2014, 21:34 981

Daniel Cîrstea şi-a început cariera în Profi tot în 2010, pe poziţia de director de achiziţii, iar apoi a fost numit director comercial. Anterior, el a lucrat în cadrul unor retaileri precum Artima şi Carrefour.

Pawel Musial va ramâne membru in Consiliul de Supraveghere al fondului polonez de investiţii Enterprise Investors.

Totodată, din septembrie 2013, Musial este membru în Consiliul de Supraveghere al X5, cel mai mare grup de retail din Rusia, cu afaceri de 15,7 miliarde dolari şi o reţea de peste 4.000 de magazine.

"Consider ca Profi este un magazin al românilor şi că echipa managerială românească este suficient de puternică astăzi pentru a prelua integral conducerea magazinelor", a declarat Pawel Musial.

Profi va încheia anul acesta cu o reţea de 275 de magazine, dupa ce a deschis 71 de unităţi noi, iar pentru 2015 îşi propune să deschidă cel puţin acelaşi număr de magazine.

Retailerul operează două formate de magazine: unul standard - Profi şi unul de suprafaţă mai mică - Profi City.

Profi este al doilea mare retailer modern din România după numărul de magazine, după Mega Image, prezent în 40 de judeţe şi cu peste 6.000 de angajaţi.

Compania şi-a dublat profitul net anul trecut, de la 13,1 milioane lei în 2012 la 26,8 milioane lei (6 milioane euro), în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 26%, la 1,45 miliarde lei (330 milioane euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO