Companii

Profi deschide la Târgu Jiu şi ajunge la 104 magazine

Autor: Cristina Roşca

16.11.2011, 12:18 237

Reţeaua de magazine Profi, deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors va deschide cel de-al 104-lea magazin din România la Târgu Jiu. Unitatea va avea o suprafaţă totală de 500 de metri pătraţi dintre care 347 mp suprafaţă de vânzare.

"Ne mai desparte puţin de sfârşitul anului şi suntem foarte aproape de atingerea ţintei pe care ne-am propus-o pentru 2011, extinderea lanţului Profi la 107 magazine" a declarat Pawel Musial, directorul general al PROFI Rom Food, compania care operează lanţul de magazine.

Anul acesta, Profi a deschis peste 20 de magazine, şi până la finalul lui 2011 sunt prevăzute alte trei inaugurări, potrivit oficialilor companiei.

În aceste condiţii retailerul este cel mai agresiv pe expansiune în acest an, alături de Macro, fost ul Minimax Discount, deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu şi de Mega Image.

Profi, care numără 104 unităţi, este al treilea cel mai extins lanţ de magazine de tip discount după Lidl (124) şi Penny Market (121).

Retailerul a obţinut în 2010 o cifră de afaceri de 725 milioane de lei (172 milioane euro), în creştere de la 115 mil. euro în anul anterior. Mai mult, în primele 6 luni ale anului 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, vânzările Profi au înregistrat un avans de 35%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO