Retail&Agrobusiness

Apetitul românilor pentru mâncarea sănătoasă a rămas ridicat în pandemie. Vânzările de produse bio au crescut cu 18% în primele şase luni din 2020

Între produsele bio şi cele nonbio comercializate în supermarketuri există o diferenţă de preţ destul de largă, unele dintre acestea fiind doar cu 20-30% mai scumpe, în timp ce altele ajung la un preţ aproape dublu.

Între produsele bio şi cele nonbio comercializate în supermarketuri există o diferenţă de preţ destul de largă, unele dintre acestea fiind doar cu 20-30% mai scumpe, în timp ce altele ajung la un preţ aproape dublu.

Autor: Alexandra Matei

30.08.2020, 11:24 225

♦ Piaţa produselor nonbio, spre comparaţie, a înregistrat în perioada ianuarie-iunie 2020 o creştere de 16%.

Primele şase luni ale acestui an au adus creşteri pe piaţa de nişă a produselor bio, considerate a fi mai sănătoase, dar şi mai scumpe. Astfel, în ansamblu, vânzările de astfel de bunuri au crescut cu 18% comparativ cu primul semestru din 2019, faţă de 16% avans în cazul celor nonbio, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă Retail Zoom.

Aceste cifre trebuie analizate în contextul pandemie de COVID-19 care a schimbat – cel puţin temporar – comportamentul de consum. Mai exact, în primele luni, mulţi dintre români au dezvoltat dorinţa de a cumpăra produse suficiente, dorinţă accentuată de panica generată de pandemia de COVID-19.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO