Companii

Românii aleg să cumpere avioane ultrauşoare la mâna a doua, cu o mie de ore de zbor

Românii aleg să cumpere avioane ultrauşoare la mâna a...

Autor: Ioana Matei

11.07.2016, 00:04 562

Inginerul Vasile Procopie a dezvoltat vreme de mai bine de zece ani o afacere cu avioane ultrauşoare, ce puteau fi configurate cu unul sau două locuri, denumite Aer-Fox. Avioanele erau produse într-un hangar din Valea Enei (judeţul Neamţ),  parte a unui fost CAP, şi erau vândute pe piaţa germană.

Procopie povesteşte cu nostalgie despre afacerea sa, ce a încetat să mai producă în mod paradoxal, anul trecut, odată cu un accident aviatic al partenerului său german de afaceri, ce avea exclusivitate pentru avioanele produse.

Inginerul a lucrat în domeniul aviaţiei în Bucureşti, la Bacău şi la Braşov, iar apoi în Germania timp de şase ani, după care s-a întors acasă şi a pus bazele fabricii, printr-o investiţie de 100.000 de euro şi în asociere cu un partener german.

A început să vândă primele prototipuri de aparate în 2002, iar în prezent 120 avioane ultrauşoare, cu două locuri, made în Valea Enei zboară prin Europa. Preţurile acestora s-au plasat între 15.000 (doar structura) şi 50.000 de euro (echipate).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO