Companii

Vanzarea LaborMed urca valoarea tranzactiilor din productia farma la peste 650 mil. euro

Vanzarea LaborMed urca valoarea tranzactiilor din productia farma la peste 650 mil. euro

Anul trecut, producatorul de medicamente a inaugurat si o noua unitate de productie in urma unei investitii de 13 mil. euro

07.02.2008, 19:52 122

Odata cu vanzarea LaborMed, lista producatorilor locali care sunt de vanzare e pe sfarsite, avand in vedere ca in acest an va fi privatizata si Antibiotice Iasi, al carei pret de pornire va fi de 136 de milioane de euro pentru 53% din actiuni. Terapia, Sindan Bucuresti si Sicomed, fosti producatori locali importanti, au fost vanduti in anii trecuti unor giganti mondiali.
Cu doua vanzari importante, LaborMed si Antibiotice, a caror valoare cumulata ar putea trece de 300 mil. euro, piata farma cunoaste in 2008 al doilea an important in materie de tranzactii, dupa ce in 2006 alti doi producatori locali, Terapia si Sindan, au intrat in portofoliile unor grupuri internationale.
Ziarul Financiar a scris inca de la sfarsitul anului trecut ca Advent este favorit in achizitia LaborMed, companie de care mai erau interesate GED Capital si Teva Pharmaceutical, cel mai mare producator mondial de medicamente generice, precum si Ratiopharm sau Dr. Reddy's.
Advent nu este la primul contact cu industria farmaceutica, detinand pana in 2006 pachetul majoritar de actiuni la producatorul local Terapia, preluat de indienii de la Ranbaxy intr-o tranzactie de 324 mil. dolari. Potrivit datelor existente la acea vreme in piata, Advent a castigat de zece ori suma investita la Terapia. Cu preluarea LaborMed, Advent este la a doua tranzactie intr-un interval de un an pe piata locala, dupa ce vara trecuta a platit circa 35 mil. euro pentru 70% din actiunile producatorului de materiale de constructii Ceramica Iasi. Industria materialelor de contructii si cea farmaceutica sunt creditate cu cele mai mari ritmuri de crestere din economie. Totodata, Advent mai are in portofoliu compania de vopsele si lacuri d?fa Deutek. Reprezentantii fondurilor si ai companiei nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei pentru comentarii.
Dintre toate tranzactiile cu producatorii locali, cumpararea companiei Terapia de catre Ranbaxy este pe primul loc ca valoare, fiind urmata de vanzarea in 2006 a producatorului local de medicamente Sindan Bucuresti catre gigantul islandez Actavis pentru 147,5 mil. euro.
Totodata, Zentiva a achizitionat, in septembrie 2005, societatea de investitii Venoma Holdings Limited, proprietara unui pachet de 51% din actiunile Sicomed. Ulterior, compania a lansat o oferta publica pentru achizitionarea a 204,39 milioane de actiuni, reprezentand restul de 49% din capitalul social al Sicomed. In urma acestei operatiuni, actionarul Sicomed a ajuns la o participatie de circa 75%, suma totala platita fiind de 122 mil. euro.
LaborMed este in acest moment singurul producator roman de medicamente de dimensiuni mari detinut de antreprenori locali, pentru anul trecut estimand afaceri de 35 de milioane de euro. Totodata, LaborMed ocupa in trimestrul trei al anului trecut locul sase in randul producatorilor locali de medicamente, cu o cota de piata de 1,6%. Anul trecut, producatorul de medicamente a inaugurat si o noua unitate de productie in urma unei investitii de 13 mil. euro, ceea ce asigura cresterea capacitatii de productie la 1,5 mld. doze anual, de la 500 mil. doze.
Actionariatul LaborMed se imparte intre Marilena Jiquidi (26,13%), Ionel Lovin (26,13%), Iliana Ghita (26,13%), Constantin Mircioiu (6,61%) si Georgi Stoyanov Georgiev (15%).
Acestia au angajat in urma cu cateva luni compania Raiffeisen Investment Romania pentru a asigura consilierea in cadrul procesului de vanzare.

Pana la LaborMed

Terapia-Ranbaxy (2006)
Cumparator: Ranbaxy Netherlands
Vanzator: Advent International
Avocati vanzator: Merrill Lynch
Ce s-a vandut: 96,7% din Terapia
Valoarea tranzactiei: 270 mil. euro

Actavis-Sindan (2006)
Cumparator: Actavis
Vanzator: Dan Stoicescu
Consultant cumparator: JP Morgan
Ce s-a vandut 100% Sindan
Valoarea tranzactiei: 147,5 mil. euro

Sicomed-Zentiva (2005)
Cumparator: Zentiva
Vanzator: compania de investitii Genoma Holdings Limited, actionarul majoritar al Sicomed Bucuresti
Ce s-a vandut: 75% din Sicomed
Valoarea tranzactiei: 122 mil. euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO