Curs BNR

Şeful Trezoreriei Raiffeisen: Nu văd presiuni de apreciere pe leu

Şeful Trezoreriei Raiffeisen: Nu văd presiuni de apreciere pe leu

Autor: Voican Razvan

28.12.2011, 14:16 1335

Începutul de an nou pe piaţa valutară ar putea fi influenţat de efectele reglajelor de provizioane pe care băncile le-ar mai putea face în contextul trecerii la standardele contabile IFRS, însă fără perspectiva unei aprecieri suplimentare a leului, spune Cristian Sporiş, directorul Trezorerie Raiffeisen Bank.

"Nu văd presiuni de apreciere pe leu", afirmă Sporiş, care conduce de nouă ani Trezoreria Raiffeisen.

Aprecierea leului în ultimele săptămâni a fost pusă în mare măsură pe seama vânzărilor de valută facute de bănci ca urmare a reglajelor de provizoane, dar

operaţiunile par să se fi încheiat având în vedere că ieri şi azi piaţa a fost apatică, numărul tranzacţiilor fiind extrem de redus.

Sporiş spune ca pe parcusrul lui 2011 cursul leu/euro s-a mişcat într-o bandă largă (de la 4,07 la 4,39 lei/euro) datorită optimismului din prima parte a anului. însă în 2012 piaţa va fi mai precaută, iar un interval între 4,3 şi 4,4 lei/euro este rezonabil ca perspectivă pentru anul viitor.

Leul a urcat astăzi cu aproape doi bani faţă de moneda europeană, BNR publicând un curs de referinţă de 4,2875 lei/euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO