Eveniment

Accor: hoteluri din Spania

11.05.2004, 00:00 12



Grupul francez Accor intentioneaza sa dubleze numarul hotelurilor din Spania in urmatorii patru ani, a declarat presedintele Accor, Jean-Marc Espalioux, intr-un interviu acordat publicatiei El Pais si preluat de Reuters. "Cele trei prioritati viitoare sunt: Marea Britanie, Italia si Spania", a indicat el. In Spania, grupul a inaugurat 50 de hoteluri in numai cativa ani si are ca obiectiv dublarea acestui numar pana in 2008. Investitiile totale prevazute in acest scop se ridica la un miliard de euro, din care 500 milioane de euro au fost deja investite. "Finantarea nu provine in intregime de la Accor, deoarece exista si alti investitori care ne insotesc in acest proiect", a precizat Espalioux. Investitorii respectivi cumpara hotelurile pe care le gestioneaza Accor. Desi acorda prioritate Europei, grupul exploreaza si oportunitatile din Asia si America de Sud, despre care considera ca "reprezinta viitorul, un viitor situat la o distanta de circa zece ani", a mai afirmat Jean-Marc Espalioux. "Incercam sa ne stabilim in aceste regiuni, evitand capcane precum devalorizarile de monede sau riscurile politice", a adaugat el. Principalul grup hotelier din Europa si proprietarul lanturilor Sofitel si Ibis, Accor are deja o prezenta solida in Franta, Germania, Olanda, Polonia, Ungaria si Belgia. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO