Eveniment

Atenţie şoferi: Circulaţia pe Transalpina rămâne restricţionată din cauza aluviunilor

Atenţie şoferi: Circulaţia pe Transalpina rămâne...

Autor: Cosmin Pirv

24.08.2022, 07:28 31

Circulaţia pe Transalpina, DN 67C, în judeţul Alba, este restricţionată miercuri dimineaţa, după ce cu o zi înainte aluviunile de pe versanţi au ajuns pe carosabil.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN 67C Şugag – Obârşia Lotrului, la kilometrul 107, în localitatea Tău Bistra, judeţul Alba, traficul rutier se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, după ce, în cursul zilei de marţi, aluviunile de pe versanţi au ajuns pe carosabil, blocând circulaţia.

Se estimează reluarea normală a circulaţiei în cursul zilei de miercuri.

Miercuri dimineaţa, pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti, DN7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea şi DN 1 Ploieşti-Braşov, circulaţia se desfăşoară pe un carosabil parţial umed, cu vizibilitate bună şi valori normale de trafic.

Se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, începând din zona localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov, dar şi pe Centura Capitalei, în localităţile Domneşti şi Berceni, transmite Centrul Infotrafic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO