Eveniment

Britanicii anunţă că îşi vor imuniza medicii cu vaccinul Pfizer

Britanicii anunţă că îşi vor imuniza medicii cu vaccinul Pfizer

Autor: Eduard Popescu

29.11.2020, 12:00 14294

Primele doze din vaccinul produs de Pfizer ajung în Europa, avioanele încărcate cu doze zboară deja pe ruta Chicago-Bruxelles, iar din Belgia, vaccinul va fi distribuit prin ţările europene. Britanicii sunt primii care îşi vor vaccina medicii şi asistentele.

Vaccinul împotriva COVID-19, produs de Pfizer, a început să fie adus din America în Europa. Avioanele companiei United Airlines au început deja să zboare pe ruta Chicago-Bruxelles, deoarece principalele laboratoare care dezvoltă vaccinul sunt în Belgia şi Germania.

Şi cum dozele de vaccin trebuie ţinute la -75 de grade, compania aeriană a primit acceptul de a transporta de cinci ori mai multă gheaţă decât limita admisă.

Britanicii sunt primii care anunţă că vor folosi vaccinul dezvoltat de americanii de la Pfizer, în colaborare cu nemţii de la BioNTech. Aşteaptă primele doze pe 7 decembrie, după ce vaccinul va fi omologat şi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Cum dozele pot fi mutate de un număr limitat de ori, acestea nu vor ajunge direct la comunitate. Prioritate la vaccinare vor avea medicii şi asistentele medicale. Vor urma bătrânii din cămine şi personalul angajat acolo.

Vaccinul produs de Pfizer ar avea o eficienţă de 95%, iar specialiştii britanici îşi asigură cetăţenii că vaccinul este sigur.

„Ceea ce pot spune este că nimic, dar nimic din ceea nu este complet necesar nu intră în compoziţia vaccinului. Există o adevărată cultură de minimalizare în industria vaccinării, pui doar ceea ce e necesar pentru a obţine efectele de care ai nevoie”, explică Jonathan Van-Tam, epidemiolog britanic.

AFACERI DE LA ZERO