Eveniment

Business MAGAZIN. Cirque du Soleil, cea mai mare companie de spectacole din lume, şi-a cerut singură insolvenţa pentru a se apăra de creditori, ducând în spate datorii de peste 1 mld. dolari: ”Timp de 36 de ani am fost extrem de profitabili, dar acum suntem foarte grav afectaţi de această pandemie”

Business MAGAZIN. Cirque du Soleil, cea mai mare companie de spectacole din lume, şi-a cerut singură insolvenţa pentru a se apăra de creditori, ducând în spate datorii de peste 1 mld. dolari: ”Timp de 36 de ani am fost extrem de profitabili, dar acum suntem foarte grav afectaţi de această pandemie”

Autor: Ioana Matei

12.07.2020, 13:34 164
La trei luni distanţă de la suspendarea spectacolelor, celebrul Cirque du Soleil a depus actele de insolvenţă, scrie Business Magazin

Compania a acumulat datorii de aproape un miliard de dolari şi a fost nevoită să dea afară aproximativ 3.500 de angajaţi. Cirque du Soleil urmăreşte o reeşalonare a datoriilor sale prin intermediul ajutorului oferit de guvernul canadian şi de firmele private. De asemenea, organizaţia Cirque du Soleil a primit o infuzie de capital în valoare de 300 de milioane de dolari pentru a plăti anumite datorii restante către angajaţi şi partenerii afectaţi de oprirea spectacolelor.

Cirque du Soleil a fost înfiinţat pe 16 iunie 1984 în Canada, de Guy Laliberté şi Gilles Ste-Croix, şi a devenit cel mai mare producător de circ contemporan al lumii.

Compania a avut dificultăţi financiare şi la început, când a fost ajutată de granturi de la guvern, însă după mai multe eşecuri în anii ‘80,  s-a extins rapid în anii ‘90 şi 2000, crescând de la un spectacol la 44 în peste 300 de oraşe de pe fiecare continent, cu excepţia Antarcticii. Compania avea 4.900 de angajaţi din 50 de ţări şi genera venituri anuale de aproximativ 1 miliard de dolari.

În aprilie 2015, Guy Laliberté a vândut 90% din companie grupurilor de investiţii TPG Capital, Fosun Capital Group şi La Caisse de dépôt et placement du Québec în schimbul a 1,5 miliarde de dolari, păstrând doar 10% din companie. Sub noii proprietari, compania a început un program de restructurări astfel încât să se concentreze pe creşterea profitabilităţii. În 2017, compania a cumpărat Blue Man Group, un alt grup cunoscut, axat pe spectacole muzicale.

Pandemia de COVID-19 a forţat compania să îşi suspende toate cele 44 de spectacole pe care le avea în toată lumea.


„Timp de 36 de ani, Cirque du Soleil a fost o organizaţie extrem de profitabilă şi de succes. Totuşi, din cauza veniturilor zero generate de închiderea forţată a tuturor spectacolelor noastre din cauza COVID-19, managementul a decis să acţioneze decisiv în scopul protejării viitorului companiei.” 
Daniel Lamarre, preşedintele şi CEO-ul Entertainment Group

AFACERI DE LA ZERO