Eveniment

Cazul Mihailesti, inca o dovada ca sistemul judiciar nu functioneaza

28.05.2004, 00:00 16

Cazul accidentului de la Mihailesti a relevat, inca o data, ca sistemul judiciar romanesc nu functioneaza, gafele sefilor in derularea anchetei aruncand in aer intreaga imagine a procurorilor.
Gafa principala a echipei complexe de procurori "de elita" a fost ca nu a luat in calcul importanta acestui caz pentru mass-media, tocmai pentru ca au murit doi reporteri, caz unic in presa romana.
Acest comando de procurori, in loc sa fie productiv, practic a diluat sistemul decizional, astfel ca rezultatul a fost nu numai neprofesionist, dar si cinic.
Pe de alta parte, indiferent cat vor incerca sa nege procurorii buzoieni si bucuresteni, acestia au fost intimidati - "timorati", cum avea sa spuna opozitia - de prezenta ministrilor Miron Mitrea si Gabriel Oprea la locul catastrofei.
Procurorul este suveran la locul faptei, a crimei, asa cum este suveran judecatorul in sala de judecata.
Daca procurorii ar fi avut curajul sa infrunte politicul, iar acesta le-ar fi indicat "iesirea din scena", anchetatorii puteau invoca, in apararea lor, faptul ca nu li s-a permis sa-si continue investigatiile.
Acest curaj a lipsit, desi era datoria lor legala sa refuze sa se dea la o parte.
Asa s-a facut ca la mai putin de 24 de ore de la producerea catastrofei de la Mihailesti, au inceput lucrarile de reparare a Drumului European 85.
Intreruperea vizitei procurorului general al Romaniei Ilie Botos din Olanda si prezenta ministrului Justitiei Cristian Diaconescu la Mihailesti, la doua zile dupa catastrofa, demonstreaza ca sistemul nu functioneaza.
Diaconescu s-a declarat stupefiat de refacerea intr-un timp atat de scurt a drumului european pe care s-a produs, luni dimineata, catastrofa, apreciind ca "se putea astepta cateva zile, perioada in care ar fi trebuit sa arda lumanari".
Din pacate, despre lumanari la buza craterului nu a vorbit decat ministrul Justitiei, ceilalti "factori" au dat suvoaie de declaratii, chiar de la locul tragediei, despre refacerea drumului, curatirea zonei, adunarea probelor.
Cat despre bietele probe, mobilizarea unei armate de jandarmi, politisti si reprezentanti ai protectiei civile pentru a le aduna de pe o raza de un kilometru, pe o ploaie insistenta, nu a facut decit sa creeze imaginea unei activitati febrile, care, insa, a dus la distrugerea multor dovezi.
Pe de alta parte, prezenta anchetatorilor bucuresteni la Mihailesti nu se impunea, apreciind ca exista profesionisti in toate zonele. Poate ajutorul Bucurestiului ar fi trebuit sa constea in aparatura tehnica performanta (pentru fotografiere, filmare, intocmire de schite, laborator pentru analizarea materialelor recoltate).
Coordonarea anchetei de la Mihailesti a fost dezastruoasa. Nu era destul ca acolo se produsese o tragedie ce putea fi evitata daca institutiile abilitate si-ar fi facut datoria, a trebuit sa ni se arate ca se poate turna asfalt peste resturi umane, ca sa ne dam seama ca autoritatilor nu le-a pasat. Cu exceptia ministrului Mitrea, caruia i-a pasat de drumul lui, de domeniul lui strict, de care s-a si ocupat cu multa determinare.
Profesorul doctor universitar, Tudorel Butoi - unul din cei mai reputati experti criminalisti romani - afirma ca o cercetare la fata locului in cazul unei catastrofe prin explozie se face temeinic si profesionist, in echipa mixta, complexa, coordonata de procurori, din care nu trebuie sa lipseasca specialistul criminalist, pirotehnistul specializat in explozivi, pompieri si, dupa caz, specialisti din Ministerul Apararii Nationale.
Tudorel Butoi preciza ca, in aceasta situatie, totul trebuia ''luat la penseta, la lupa, la cernit'', fiind un caz unic cel putin din perspectiva experientei care se poate acumula dintr-o astfel de cercetare.
Potrivit expertului, intr-o prima etapa, se stabilesc si se iau masurile de protectie a locului faptei, fiind indepartate grupurile de curiosi, reorientate traseele rutiere, asigurata paza si desemnat un purtator de cuvant al Parchetului "in raporturile normale si firesti cu presa".
Singura legatura a mass-media cu procurorii a fost Biroul de presa al Ministerului Public, care a avut reactii intarziate. Si aceasta din cauza faptului ca anchetatorii nu au inteles ca acest birou este intermediarul dintre ei si jurnalisti, care s-au descurcat cum au putut in talmes-balmesul de la Mihailesti.
De altfel, coordonatorul anchetei de la Mihailesti, procurorul general adjunct al Romaniei Marcel Simpetru, nici in ultimul ceas cu a catadicsit sa faca declaratii, raspunzand prin comunicate destul de seci.
Poate faptul ca Simpetru este procuror militar ar explica de ce acesta parea sa astepte ordine pentru a actiona si a reactiona.
Procurorul general al Romaniei Ilie Botos se intoarce in tara, iar pentru astazi este programata o conferinta de presa. La care, ca la mai toate conferintele de presa pe subiecte importante, presa nu va primi informatii, ci din nou explicatii, justificari, masuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO