Eveniment

Cîmpeanu: Un avion militar va transporta mâine dimineaţă opt - nouă răniţi spre Olanda

Cîmpeanu: Un avion militar va transporta mâine...

Autor: Elvira Gheorghita

06.11.2015, 16:00 582

Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat au vizitat, vineri, copiii răniţi în incendiul din Colectiv internaţi în Spitalul "Grigore Aleexandrescu".

La sfârşitul vizitei, Cîmpeanu a anunţat că un avion militar va pleca, sâmbătă dimineaţă, la ora 4.00, cu opt-nouă răniţi adulţi spre Olanda, iar un alt zbor, probabil tot cu opt răniţi, va pleca a doua zi spre Belgia.

Costurile cu transpotatul şi tratamentul în Olanda şi Belgia vor fi suportate integral de statul român, Cîmpeanu precizând că la fondul de rezervă al Guvernului există 250 de milioane de euro, iar costul unui pacient în străinătate ar fi între 100.000 şi 150.000 de euro.

Premierul interimar a mai arătat că, dacă toţi cei 84 de pacienţi în stare gravă ar fi trataţi în străinătate, România ar avea de plătit 13 - 15 milioane de euro. Selecţia pacienţilor trataţi în străinătate va fi făcută de o echipă mixtă, formată de medici din ţările care şi-au oferit sprijinul.

Cîmpeanu a ţinut să precizeze că în continuare sistemul sanitar românesc există atât competenţă, cât şi disponibilitatea în plan medical pentru acoperirea acelor situaţii care ar putea pune probleme oricărui sistem medical din Europa.

"Apreciez modul în care sistemul medical românesc face faţă prin profesionalismul medicilor dar şi prin resursele din spitale. În acelaşi timp un alt plan miercuri vom avea o şedinţă de guvern în care vom aproba decontarea cheltuielilor de tratament pentru acele situaţii care vor fi tratate în exterior. Mai exact este vorba de o serie de state care şi-au oferit disponibilitatea, deci nu au fost solicitate, şi SUA şi-au oferit disponibilitatea dar transportul peste ocean este dificil pentru bolnavi, de sprijin Olanda, Belgia, Israel, Germania, Franţa, şi există şi tratative pentru Marea Britanie. Alegerea pacienţilor este făcută de o echipă mixtă de medici români şi din ţara în care pleacă pacienţii", a mai spus Cîmpeanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO