Eveniment

Cioloş, despre Arafat: Îl cunosc de multă vreme.Nu mă grăbesc să judec un om. Nu exclud nicio măsură

Cioloş, despre Arafat: Îl cunosc de multă vreme.Nu mă...

Autor: Alice Draghici

26.11.2015, 22:54 41

"I-am cerut domnului doctor Arafat să vină în următoarele zile, cel mult o săptămână, cu o analiză privind modul de funcţionare al ISU şi cu propuneri de restructurare şi ameliorare. (...) Ceea ce e clar este că ISU are nevoie de o restructurare, are nevoie de măsuri care să ducă la recâştigarea încrederii", a declarat, joi seraă, la Realitatea TV, premierul Dacian Cioloş.

Întrebat dacă secretarul de stat Raed Arafat riscă vreo sancţiune după problemele descoperite în sistemul ISU, premierul a spus că mai întâi aşteaptă toate informaţiile legate de acest caz.

"Eu nu mă grăbesc încă să judec un om, însă mă grăbesc să apreciez calitatea acţiunii unei instituţii şi să vedem care sunt măsurile de luat. Nu exclud nicio măsură, dar vreau să iau deciziile rând pe rând, pe măsură ce am informaţiile", a arătat Cioloş.

Totodată, primul-ministru a ţinut să sublinieze că îl cunoşte "de multă vreme "pe Arafat şi cunoaşte eforturile pe care acesta le-a făcut pentru a crea "această structură de intervenţie rapidă".

"Eu pe domnul Arafat îl cunosc de multă vreme, îl cunosc din perioada în care, în indiferenţa autorităţilor din România, dânsul făcea eforturi ca să creeze această structură de intevenţie rapidă (...) ştiu eforturile pe care le făcea căutând susţinere inclusiv financiară şi la Comisia Europeană pentru a-şi pune în aplicare proiectul", a mai spus premierul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO