Eveniment

Cod galben de furtuni în toată ţara, din această seară, până marţi dimineaţă

COD GALBEN DE FURTUNI în toată ţara, din această seară, până marţi dimineaţă (Imagine: Sebastian Sascau/Mediafax Foto)

Autor: Bogdan Stanescu

26.08.2012, 10:50 812

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţării. Vântul va prezenta intensificări susţinute, care vor avea trecător şi aspect de vijelie, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 - 70 km/h, iar izolat, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, vor depăşi 80 km/h. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi va cădea grindină, scrie Mediafax.

Luni, 27 august, valorile termice vor marca o scădere accentuată faţă de zilele precedente, astfel încât temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale ale lunii august, vremea devenind răcoroasă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO