Eveniment

Cod galben de ploi în trei sferturi din ţară

Cod galben de ploi în trei sferturi din ţară

Autor: Departamentul Social

24.07.2017, 13:06 695

"În intervalul menţionat, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi punctiform 50...60 l/mp", transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (25/26 iulie). În cursul zilei de marţi, 25 iulie, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade, mai spun meteorologii.

PROGNZA METEO PENTRU MARŢI ÎN ŢARĂ

Marţi în majoritatea zonelor ţării, vremea va fi în general instabilă şi se va răcori îndeosebi în regiunile vestice. Treptat, înnorările se vor accentua şi pe spaţii extinse în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi punctiform 50...60 l/mp.

Excepţie vor face regiunile estice şi sud-estice, unde se va menţine vremea călduroasă, local caniculară şi disconfortul ridicat, cu atingerea şi depăşirea pragului de 80 de unităţi al indicelui temperatură-umezeală (ITU), iar instabilitatea atmosferică se va manifesta pe spaţii mai restrânse în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra între 22...23 de grade în Dealurile de Vest şi 35 de grade, izolat mai ridicate în estul Munteniei. Temperaturile minime se vor situa între 11 şi 20 de grade, mai ridicate pe litoral, până la 21...22 de grade.

PROGNZA METEO PENTRU MIECURI ÎN BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. Temperatura maximă va fi în jurul a 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate seara şi la începutul nopţii când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului va fi în creştere. Temperatura minimă va fi de 18...20 de grade.

PROGNZA METEO PENTRU MIECURI ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă şi în regiunile estice şi sud-estice, însă vremea va fi local călduroasă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25 şi 33 de grade, iar cele minime între 10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, ziua în regiunile nordice şi nord-estice şi în zonele de munte, iar noaptea şi în rest, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe suprafeţe mici vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO