Eveniment
Comerţul extern îşi revine, dar deficitul comercial în creştere aduce aminte de precedenta criză
♦ Deficitul comercial, la şase luni din an, a ajuns la 10,6 miliarde de euro ♦ Dacă nimic nu se întâmplă - şi nu există semne că după colţ stă ascuns un miracol – deficitul comercial va ajunge în 2021 la 22 de miliarde de euro, ceea ce aduce în mod straniu aminte de precedenta criză, deşi criza de faţă nu este o criză economică.
Consumul creşte puternic – un plus de 13,4% în primele şase luni din an a consumului cu amănuntul, faţă de aceeaşi periodă a anului trecut. Avem de-a face şi cu un efect de bază aici (oamenii s-au închis în case anul trecut, acum s-au trezit şi consumă). Însă producţia internă nu face faţă cererii, ceea ce antrenează majorarea deficitului comercial care va atinge în acest an 21-22 mld. euro. Un astfel de deficit nu a mai fost înregistrat din criza trecută - o criză economică spre deosebire de cea de azi care nu are nimic de-a face cu bazele economiei.
Creşterea deficitului comercial influenţează puternic deficitul de cont curent al balanţei de plăţi care va depăşi în acest an 5% din PIB – un prag critic ce va influenţa, la rându-i, cursul de schimb. Deocamdată cursul este stabil, la sub 5 lei pentru un euro. BNR apără acest prag, dar realitatea viitoare ar putea-o obliga să se răzgândească. Rezervele Băncii Naţionale cresc ca urmare a împrumuturilor făcute şi de Ministerul de Finanţe. Dar şi datoria publică creşte puternic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Concedieri în auto: Leoni închide fabrica din Luduş care a rezistat zece ani. 200 de salariaţi rămân fără loc de muncă dacă nu acceptă mutarea la Arad sau Bistriţa
-
Daniel Slăvenie, CEO & partner, Limitless Agency: Piaţa românească de e-commerce a atins pragul de 7 mld. euro şi se află într-un moment de stabilizare
-
Hakan Bulgurlu, CEO al Beko: Avem în România un sistem bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. Cea mai mare fabrică a Beko Europe e la Ulmi (Dâmboviţa)
-
Halal cultură! Sala Palatului, vârful de lance al culturii bucureştene, are scaune şi mochetă rupte şi pătate şi bucăţi de lemn desprinse din scenă
-
Bursă. Efectul secundar al maximelor istorice de la BVB: Metropolitan îşi reduce expunerea la Banca Transilvania din cauză că depăşea 5% din activ
-
Andreea Nica, vicepreşedintele CFA, avertizează asupra modelului actual al economiei: Nu poţi să dai 7 din 9 mld. lei credite pentru consum, este nevoie de credite de investiţii în producţie
-
Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere a soldului creditelor în T1/2024 cu 4%, dar aşteptările rămân ancorate într-un ritm moderat de creştere pentru anul acesta. Profitul obţinut scade cu 6%, până la 390 mil. Lei
-
Business sportiv. De ce cluburile sportive ar trebui să fie conduse de manageri? Ionuţ Georgescu, manager CSO Voluntari: De multe ori, cluburile sunt conduse de foşti sportivi, nimeni nu le contestă performanţele, dar managementul are caracteristici diferite. Sportivii sunt foarte individualişti, pe când rolul managerilor este să vadă scopul comun al tuturor
-
Business sportiv. Vara tenisului românesc. Romanian Tennis Series, un circuit organizat de Fundaţia Ţiriac cu 14 turnee ITF Futures, va debuta în luna mai. Circuitul numără şase competiţii dedicate tenisului masculin şi opt competiţii la feminin
-
Antreprenori locali. Producătorul de mezeluri Fox a ajuns la afaceri de 477 mil. lei în 2023 şi peste 950 de angajaţi
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Ştefan Mandachi, antreprenor: Oraşele României s-au dezvoltat datorită antreprenorilor români, prin investiţiile lor. Ce era Iaşiul acum fără Palas?
-
ZF Agropower. Dulcinella, o reţea de 20 de magazine cu produse de cofetărie, caută soluţii pentru a creşte exportul cu noi acţionari şi planuri de investiţii
-
ZF/FirstBank Lecţii de Business. Armand Domuţa, Restart Energy: Cel mai important pas este trecerea de la antreprenor-jucător la antreprenor-antrenor de echipe
-
Afaceri de la Zero. O familie din Constanţa a pariat pe o afacere inedită: paie de băut din tulpini din grâu. „Vrem să intrăm cu produsele în HoReCa“
-
Digitalizarea poate ajuta şi clienţii băncilor din zona rurală să acceseze servicii financiare fără să depindă de amprenta teritorială a unei bănci, ducând astfel la creşterea incluziunii financiare. Sistemul bancar este încă la început în privinţa inteligenţei artificiale, a digitalizării şi, în continuare, este o discrepanţă mare rural-urban