Eveniment

Conferinţa ZF/ROREG – Bucureşti. Oana Bâra, BCR: Din Politica de Coeziune, din cele aproximativ 46 mld. euro, se vor lansa 490 de apeluri de proiecte pentru fonduri europene până la finalul acestui an

Oana Bâra, coordonator programe de finanţare, BCR: Avem şi o serie de programe naţionale, cel mai important ca valoare este cel pentru transport, unde vorbim despre 10 mld. euro, avem şi Programul de dezvoltare durabilă, unde discutăm despre finanţări de peste 5 mld. euro, Programul de educaţie şi ocupare, cu peste 4 mld. euro.

Oana Bâra, coordonator programe de finanţare, BCR: Avem şi o serie de programe naţionale, cel mai important ca valoare este cel pentru transport, unde vorbim despre 10 mld. euro, avem şi Programul de dezvoltare durabilă, unde discutăm despre finanţări de peste 5 mld. euro, Programul de educaţie şi ocupare, cu peste 4 mld. euro.

Autor: Ramona Cornea

26.06.2023, 09:30 135

♦ „Dacă se lansează jumătate dintre aceste apeluri, suntem cu toţii câştigaţi. Din PNRR se lansează 44 de apeluri cu o valoare totală de 4,27 mld. euro. Aici posibilitatea de întârziere este mai redusă pentru că orice proiect trebuie să se încheie şi fizic, şi financiar pe 31 august 2026.“

Până la finalul anului 2023 vor fi lansate 490 de apeluri de proiecte pentru fonduri europene din Politica de coeziune şi circa 44 de apeluri din PNRR, afirmă Oana Bâra, coordonator programe de finanţare în cadrul BCR.

„În 2023, ambiţiile sunt mari. Din Politica de coeziune, din cele aproximativ 46 mld. euro, se vor lansa 490 de apeluri până la finalul acestui an. Dacă se lansează jumătate dintre aceste apeluri, suntem cu toţii câştigaţi. Din PNRR se lansează 44 de apeluri cu o valoare totală de 4,27 mld. euro. Aici posibilitatea de întârziere este mai redusă pentru că orice proiect trebuie să se încheie şi fizic, şi financiar pe 31 august 2026“, a spus Oana Bâra în cadrul conferinţei ZF/ROREG – Bucureşti: De la idee la business inteligent, cu finanţări europene.

Fondurile din Politica de Coeziune 2021 – 2027 vor trebui investite până la finalul anului 2029.

„Avem o serie de programe naţionale, cel mai important ca valoare este cel pentru transport, unde vorbim despre 10 mld. euro, avem şi programul de dezvoltare durabilă, unde discutăm despre finanţări de peste 5 mld. euro, programul de educaţie şi ocupare, cu peste 4 mld. euro.  Toate aceste programe care vor fi gestionate centralizat cumulează aproape 35 mld. euro“, a detaliat reprezentanta BCR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO