Eveniment

CUG se vinde pe bucati

14.04.2005, 20:16 26

Lichidatorul Combinatului de Utilaj Greu (CUG) din Cluj-Napoca va organiza saptamana viitoare o licitatie pentru vanzarea unor active al caror pret total de pornire se ridica la aproximativ 1.030 mld. lei (circa 28 mil. euro). Cea mai mare valoare a pretului de pornire a fost stabilita pentru sectia otelarie electrica si terenul aferent - 4,7 mil. euro. Pe langa activele cuprinse in platforma industriala, vor fi vandute o cabana (300.000 de euro), o baza sportiva (2,4 mil. euro) si loturi de teren amplasate in orasul Cluj. Surse din piata afirma ca reprezentantii companiei americane Emerson, producator de echipamente in domeniul telecomunicatilor mobile, si-a aratat disponibilitatea de a achizitiona cel putin 10 hectare de teren pe platforma CUG pentru a derula o investitie de tip brownfield. Investitia Emerson ar merge in paralel cu cea anuntata de Montupet, al carui actionar majoritar este si fondatorul firmei americane. Combinatul de Utilaj Greu nu s-a dovedit prea atractiv pentru investitori in special din cauza datoriilor, care la 31 decembrie 2003 se ridicau la 21,3 mil. euro. APAPS detine 92% din actiuni, SIF Banat 4,4%, iar restul apartin cuponarilor si conducerii CUG. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO