Eveniment

Daca se tin de cuvant, in trei ani americanii de la Ford vor produce echivalentul a 2,5% din PIB

30.07.2009, 00:00 79

Constructorii auto fac parte din categoria companiilor cu un grad ridicat de impact economic asupra unei regiuni, in contextul in care pentru fiecare angajat al uzinei auto exista alti zece in industria pe orizontala.

In prezent, in cadrul uzinei de la Craiova lucreaza 3.900 de angajati, numar care, potrivit declaratiilor anterioare ale oficialilor Ford in Europa, va urca dupa 2011-2012 la 7.000 - 9.000 de persoane, in conditiile in care productia de autovehicule si motoare ar ajunge la 300.000 de unitati anual. In acelasi timp, repornirea fabricii de la Craiova ar atrage noi investitii in judetul Dolj, precum si crearea a pana la 60.000 de noi locuri de munca la furnizorii de componente.

Dacia, principalul constructor autohton, are la Mioveni peste 14.000 de angajati numai in uzina auto. In cadrul celor peste 800 de furnizori ai companiei lucreaza inca 130.000 de oameni, care depind direct de activitatea Grupului Renault in Romania. 

Productia uzinei Ford este programata sa demareze pe data de 8 septembrie, iar seful Ford Romania, Dionisio di Campos, nu a oferit cifre legate de productia uzinei din 2009, dar potrivit unor surse din cadrul uzinei, anul acesta se vor asambla autovehicule intr-un singur schimb de productie, fata de planul initial de doua schimburi, decizie cel mai probabil influentata de scaderea puternica, de aproape 40%, a vanzarilor de vehicule comerciale in prima jumatate a anului la nivel european.

 

O autostrada va lega uzina Ford de Capitala

Demararea productiei uzinei a "incurajat" si realizarea unei serii de investitii in infrastructura. In ultimele luni au existat mai multe solicitari din partea Ford cu privire la modernizarea si modificarea infrastructurii de transport din apropierea fabricii.

"Exista discutii periodice intre oficialii Ford Romania si primarul municipiului Craiova si impreuna cu specialistii primariei pentru detalii legate de investitii pe care municipalitatea le poate face in beneficiul uzinei de autovehicule", a spus Florin Lobda, consilierul primarului Craiovei.

Printre elementele de infrastructura care vor fi realizate se numara o extensie a drumului catre intrarile din fabrica sau modificarea caii de rulare a tramvaiului din imediata vecinatate a uzinei.

In plus, se va construi o centura ocolitoare prin partea de sud a Craiovei cu patru benzi, lucrarile fiind programate sa demareze cel tarziu la inceputul anului viitor.

S-a renuntat la ideea construirii unui drum expres intre Craiova si Pitesti in favoarea unei autostrazi intre Bucuresti si Craiova, via Alexandria, care ar lega uzina Ford de portul Constanta printr-un traseu rutier format numai din autostrazi.

"Primaria Craiova incaseaza anual de la compania Ford aproximativ 1,7 milioane de euro la buget, pentru ceea ce inseamna bunuri mobile si imobile. In plus, Primaria va elabora o strategie de promovare a municipiului Craiova alaturi de brandul Ford, fiind deja discutate primele aspecte in aceste sens", a spus Lobda.

In toamna anului trecut, John Fleming, seful Ford Europa, anunta pentru 2009 o productie a modelului Transit Connect de aproximativ 30.000 de unitati si de aproximativ 50-60.000 de unitati in 2010. Din 2012 productia Ford de la Craiova va ajunge la 300.000 de motoare si de autovehicule, dintre care peste 90% va fi exportata pe pietele europene.

 

 

Ar putea asigura 10% din exporturi

La capacitate maxima, afacerile Ford in Romania ar genera venituri de peste 4 mld. euro, care ar reprezenta 2,5% din PIB-ul tarii in 2012. Spre comparatie, afacerile Renault din Romania au atins un nivel de 2,8 mld. euro in 2008, care cuprind atat productia de masini de la Mioveni, cat si uzinele producatoare de motoare si cutii de viteze. In acelasi timp, ArcelorMittal contribuie in prezent cu aproape 2% la economia nationala.

In contextul in care 90% din productia de la Craiova va fi exportata, Ford va influenta pozitiv balanta comerciala a Romaniei cu 3,6 mld. euro, potrivit calculelor ZF, care ar reprezenta 10% din exporturile tarii.

Dupa demararea asamblarii de autovehicule, Ford Romania va produce la Craiova o noua generatie de motoare EcoBoost de sub 2,0 litri, cu un consum scazut de combustibil. Mai mult, Ford Europa ar putea reloca la Craiova dupa 2011 si o parte din productia modelului compact Focus.

Comparativ, in prima jumatate a acestui an, exporturile Dacia au atins pragul de 1,3 mld. euro, care reprezinta 10% din exporturile economiei locale.

Furnizorii Ford au solicitat Parcului Industrial Craiova o suprafata totala de aproximativ 60 de hectare, in conditiile in care in prezent parcul dispune de 10 hectare. "In acest moment 11 companii care colaboreaza cu Ford asteapta sa primeasca teren in parcul industrial. Este vorba de 60 de hectare, fiecare companie dorind o suprafata de cinci-sase hectare", a declarat Marin Nicoli, directorul general al Parcului Industrial Craiova.

Chiria in cadrul parcului porneste de la cinci centi pe metru patrat, potrivit directorului parcului, pentru fiecare suprafata fiind organizata o licitatie.

In afara celor 11 companii furnizoare Ford, alte 50 de firme doresc teren in cadrul Parcului Industrial Craiova. Acestea ar crea intre 4.500 si 7.000 de noi locuri de munca, potrivit directorului parcului.

Parcul Industrial urmeaza sa fie extins de la 10 hectare in prezent la 100 de hectare in prima faza si in final la 200 de hectare.

"In prezent parcul este ocupat in totalitate, iar cererile nu pot fi onorate deoarece nu exista suprafete de teren disponibile. Daca nu vom primi, vom construi un alt parc industrial tot in apropiere de Craiova", a subliniat Nicoli.

Consiliul Judetean Dolj, actionarul majoritar al parcului industrial, a adoptat in aprilie 2007 doua hotarari prin care solicita Guvernului trecerea in patrimoniul judetului a doua terenuri, administrate de Jandarmerie (8,27 hectare) si Administratia Domeniilor Statului (86,36 hectare) cu care ar fi extins parcul industrial. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO