Eveniment

Deficitul de cont curent a crescut cu 68% in ianuarie

28.03.2005, 00:00 13

Deficitul de cont curent a fost la sfarsitul lui ianuarie de 136 mil. euro, marcand o crestere de aproape 68% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cresterea rapida a fost alimentata de deteriorarea contului de venituri, al carui sold negativ a inregistrat o expansiune de 94%, pana la 126 mil. euro.


Acesta este cel mai rapid ritm de crestere din ultimele noua luni. Comparativ cu situatia de anul trecut, ritmul este insa mult mai mic. Cresterea deficitului de cont ianuarie 2004 la ianuarie 2003 a fost de aproape cinci ori.


Soldul negativ al balantei comerciale a inregistrat o crestere cu putin peste un procent, pana la 232 mil. euro. Aceasta in conditiile in care exporturile au depasit ca ritm de crestere importurile, in special pe componenta de bunuri.


In ianuarie, exporturile de bunuri au totalizat 1,5 mld. euro, in crestere cu 24% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Importurile au crescut in acest interval cu 20%, pana la 1,7 mld. euro.


Evolutia este explicabila, in conditiile in care in perioada imediat urmatoare sarbatorilor vanzarile pe domeniul de retail s-au calmat, iar stocurile retailerilor fusesera asigurate din ultimele luni ale lui 2004, cand importurile au crescut simtitor. Bancile au confirmat ca in prima luna a anului cererea pentru credite de consum a scazut sensibil fata de lunile precedente. 


Pe ramura de servicii deficitul a crescut insa puternic, de opt ori, ajungand la 24 de mil. euro. Adancirea deficitului s-a datorat in spe-cial transporturilor (-19 mil. euro), in timp ce turismul a avut o contributie pozitiva (4 mil. euro), invers fata de anul trecut.


Banii trimisi in tara de romanii plecati in strainatate au continuat sa fie o componenta care atenueaza deficitul balantei de plati. Soldul pozitiv al transferurilor curente a crescut cu 14% fata de ianuarie 2004, ajungand la 246 mil. euro. Multe dintre aceste sume nu apar insa in statisticile oficiale, facandu-si simtita prezenta abia in piata valutara, unde contribuie la presiunea de scadere a cursului.


Datoria externa pe termen mediu si lung a ajuns la sfarsitul lui ianuarie la 18.004 mil. euro, marcand astfel o crestere cu 2,4% fata de luna precedenta. Datoria externa publica si public garantata a fost la sfarsitul primei luni a anului de 10.321 mil. euro, reprezentand peste 57% din totalul datoriei externe pe termen mediu si lung. In acelasi timp, datoria externa negarantata public a fost la 31 ianuarie de 7.683 mil. euro, in crestere cu 1,6% fata de nivelul inregistrat la sfarsitul lui 2004.


Rata serviciului datoriei a fost in ianuarie de 16,9%, fata de aproape 22% in aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe si exportul cumulat de bunuri si servicii.


Gradul de acoperire a ajuns la 31 ianuarie la 6,2 luni de import, fata de 5,2  luni de import la sfarsitul anului trecut. Cresterea a avut loc in conditiile in care rezerva valutara a bancii centrale a crescut cu peste 430 mil. euro pe parcursul lunii ianuarie, jumatate din aceasta suma reprezentand cumparari directe din piata. Nivelul actual se apropie de limita superioara a optimului tintit de banca centrala.


In ciuda ritmului inalt de crestere a deficitului de cont, cursul leu/euro isi mentine tendinta de scadere. Piata valutara nu a reactionat la aceasta stire, in conditiile in care exista capitaluri substantiale pregatite sa intre in Romania si care permit finantarea deficitului. Astfel banca centrala isi permite sa opereze achizitii masive pentru a mari gradul de acoperire a importurilor prin rezerva valutara, chiar in conditiile unei expansiuni mai rapide a acestora. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO