Eveniment

Dezamăgitor: Corporatiştii protestează numai pe Facebook. În Piaţa Victoriei sunt doar 150 de oameni la protestul "Împreună salvăm ţara de corupţi"

Dezamăgitor: Corporatiştii protestează numai pe...

Autor: Departamentul Social

02.07.2017, 20:12 2207

UPDATE: Numărul persoanelor prezente la protest a ajuns la câteva sute, fiind în creştere.

"Deciziile Curţii Constituţionale ne revoltă: a hotărât că desfiinţarea noţiunii de conflict de interese pentru funcţionarii publici şi înlocuirea ei cu sintagma "folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" este constituţională; a desfiinţat infracţiunea de tentativă la abuz în serviciu; a obligat Parlamentul să puna prag la abuzul în serviciul, încălcându-şi grav atribuţiile; a publicat o hotărâre prin care cenzurează publicarea opiniilor concurente ale judecătorilor! Toate acestea sunt semne ale unei dictaturi incipiente" , scrie pe pagina de Facebook creată pentru eveniment.

De asemenea, oamenii sunt nemulţumiţi de numirea lui Mihai Tudose în funcţia de prim-ministru al României.

"Desemnarea noului Prim Ministru a fost o enormă dezamăgire pentru societatea civilă. Cu toţii aveam alte aşteptări dupa ce Preşedintele Iohannis menţionase calităţile pe care le aşteaptă de la persoana propusă pentru această funcţie: să fie o persoană integră, fără probleme penale şi cu anvergura profesională necesară pentru a conduce un guvern. Cu toate acestea, a fost ales un om cu zero realizări în guvernul Grindeanu, cu un doctorat suspect de plagiat şi bănuit chiar în interiorul propriului partid că are legături cu serviciile secrete. Să amintim că Preşedintele a afirmat la finalul anului trecut că <<politicianul dovedit plagiator trebuie sa dispară din politică>> ", mai scriu organizatorii.

Pe pagina de Facebook sunt reamintite protestele cauzate de OUG 13.

"Ne dorim o clasă politică curată şi onestă, care să lucreze pentru cetăţeni, nu doar în interes personal, o clasă politică bazată pe meritocraţie şi valori morale, valori europene. Lupta noastră nu trebuie să înceteze, pentru că doar împreună putem salva ţara de corupţi! De aceea, ieşim din nou în stradă în număr mare", mai spun organizatorii.

Oamenii anunţă că vor pleca în jurul orei 20.30 în marş către Parlament şi Curtea Constituţională a României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO