Eveniment

Fenomene meteo extreme în Româmia: Peste 80.000 de hectare de pădure au fost afectate

Fenomene meteo extreme în Româmia: Peste 80.000 de...

Autor: Departamentul Social

25.07.2017, 14:27 117

„De la începutul anului, în total, 82.750,79 de hectare au fost afectate de doborâturi sau rupturi de arbori, din care 136,4 hectare au fost doborâturi în masă, suprafeţele fiind afectate în totalitate. Volumul total de lemn din aceste suprafeţe afectate de fenomenele meteorologice deosebite se ridică la 234,1 mii de metri cubi”, conform unui comunicat de presă al Romsilva.

Cele mai multe evenimente de acest fel au avut loc în luna iunie, fiind înregistrate 27.852,32 de hectare. Cele mai mari pagube au fost în judeţul Suceava, unde, între 23 şi 25 iunie, au fost afectate 20.386,1 hectare, din care 53,6 doborâturi în masă, pe raza a 12 ocoale silvice din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, precizează sursa citată.

Anul trecut, fenomenele meteorologice extreme au afectat, în total, în pădurile de stat administrate de Romsilva, o suprafaţă cumulată de 204.687 de hectare, volumul total de produse accidentale fiind de 1.347,8 mii de metri cubi.

„Menţionăm că aceste suprafeţe vor fi refăcute de silvicultori. În cazul doborâturilor în masă, unde distrugerile sunt complete, după obţinerea aprobărilor legale şi după evacuarea lemnului afectat, terenul va fi reîmpădurit în cel mult doi ani, conform normelor silvice.Reamintim că cele mai puternice doborâturi în masă au avut loc în noiembrie 1995, în judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Bistriţa, pe o suprafaţă cumulată de 12.538 de hectare şi în martie 2002, când au fost doborâte în masă 3.407 de hectare pe raza a şase judeţe. În prezent, toate aceste suprafeţe sunt regenerate prin plantări şi îşi îndeplinesc rolul ecologic”, conform Romsilva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO