Eveniment

Finantele platesc o dobanda de 6,5% la eurobonduri

Finantele platesc o dobanda de 6,5% la eurobonduri

Click pentru imaginea marita

13.06.2008, 22:02 61

Ministerul Finantelor a vandut miercuri pe piata externa euroobligatiuni de 750 milioane de euro la o dobanda de 6,5% pe an, desi cererile de subscriere au insumat circa 1,3 mld. euro, suma fiind limitata din cauza ca dobanzile cerute de investitori tindeau sa devina din ce in ce mai mari. Pe 27 iunie, Finantele au de rascumparat euroobligatiuni de peste 600 mil. euro.
Ordinele de achizitie acceptate miercuri au venit din partea a circa 60 de investitori intr-un interval de doua-trei ore.
Varujan Vosganian, ministrul finantelor, sustine ca decizia finala asupra lansarii eurobondurilor a venit in urma ecourilor favorabile si a interesului manifestat de investitori, dupa o serie de intalniri organizate in Europa. "Pe fondul unor perspective economice pozitive, al atenuarii unor disfunctionalitati si al diminuarii usoare a inflatiei am decis sa reintram, dupa cinci ani de absenta, chiar in conditiile unor piete internationale framantate. Ecourile au fost favorabile si am decis sa lansam euroobligatiunile", a spus ieri Vosganian, dupa ce saptamana trecuta exprimase indoieli in privinta realizarii operatiunii. La emisiunea anterioara, din 2003, Finantele imprumutasera 700 mil. euro pe sapte ani la o dobanda de 5,75% pe an, desi Romania nu era atunci membra a UE si nici nu avea investment grade de la agentiile de rating. Romania plateste acum costul cresterii perceptiei de risc in contextul crizei financiare internationale. Autoritatile nu au dorit sa refinanteze pachetul de eurobonduri existent pe piata acum 2-3 ani, cand au existat unele intentii in acest sens si cand costurile erau foarte scazute. Cele mai multe ordine de achizitii pentru emisiunea de miercuri au venit din partea investitorilor greci (aproximativ 30%), pe pozitiile urmatoare plasandu-se germanii - 20%, austriecii -18%), elvetienii -11% si britanicii -10%. Plasamentele bancilor au reprezentat circa 70%, iar procentul aferent societatilor de asigurari, fondurilor de pensii si fondurilor de investitii a fost de 21%, diferenta revenind fondurilor de hedging si altor entitati financiare. Seful Finantelor a explicat ca emisiunea de eurobonduri nu a fost realizata anul trecut pentru ca, pe de-o parte Romania nu avea nevoie de atat de multi bani, iar pe de alta parte, intrarea pe piata a unei sume atat de mari in euro ar fi creat probleme, in conditiile aprecierii monedei nationale. Veniturile din privatizare urmeaza sa intre la Fondul National pentru Dezvoltare, urmand sa fie utilizate in continuare pentru finantarea unor proiecte prioritare de infrastructura, precum si a altor proiecte ale Guvernului.
Vosganian a declarat ca miercurea viitoare va intra in Guvern un proiect prin care Nuclearelectrica va detine participatia majoritara la compania care va construi reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, utilizand fonduri alocate de stat din privatizare. Totodata, bugetul ar putea intra pe deficit in luna mai, acesta trebuind finantat.
Vosganian a mai spus ca daca oferta ar fi fost mentinuta inca 1-2 ore, valoarea subscrierilor ar fi depasit doua miliarde de euro, insa directorul Trezoreriei, Stefan Nanu, a explicat ca ordinele care veneau nu mai erau avantajoase din punctul de vedere al pretului.
"Au inceput sa apara fonduri speculative care ar fi vrut sa subscrie la un pret la care noi nu voiam sa emitem", a spus Nanu.
Dobanda anuala (cuponul) a fost stabilita la 6,5%, iar randamentul este de 6,69%, spread-ul fiind de 13 puncte de baza sub marja de incredere alocata Romaniei pe pietele internationale.
"Randamentul obtinut de Romania este superior celui obtinut in cazul Ungariei si Cehiei, pentru ca nivelul de rating al Romaniei este mult inferior", a spus Nanu referindu-se la cele doua emisiuni de euroobligatiuni lansate recent de cele doua tari, cu aceeasi maturitate ca si in cazul Romaniei, in sume de 1,5 mld. euro, respectiv 1 mld. euro.
La randul sau, Vosganian a aratat ca emisiunea de euorbonduri a fost un "examen de maturitate" pentru economia romaneasca, afirmand ca rezultatele operatiunii sunt un semnal ca agentiile de rating au fost mult mai severe cu Romania.
El a amintit de emisiunea de eurobonduri realizata de Romania in 2002, in suma de 700 milioane de euro, la o dobanda de 8,5%, in conditiile in care dobanda de referinta a BCE era de 3,25%.
Vosganian a aratat ca, in cazul emisiunii realizate miercuri valoarea este mai ridicata, de 750 milioane de euro, iar dobanda este mai redusa, de 6,5%, pe fondul unei dobanzi a BCE de 4%.
Totodata, el a mentionat ca, in conditiile in care Rezerva Federala si Banca Centrala Europeana anunta posibilitatea majorarilor dobanzilor, iar tinta de inflatie la nivelul Uniunii Europene se dubleaza, conjunctura nu ar fi fost foarte stimulatoare pentru iesirea pe pietele internationale.
Analistii apreciaza ca este un moment neprielnic pentru iesirea pe pietele externe, miscarea Finantelor fiind destul de greu de inteles.
"Mi se pare un moment nefavorabil pe pietele internationale. Daca ieseam anul trecut, era mai ieftin, la costuri de circa 5%. Costurile mult mai mari pe care trebuie sa le platim acum reflecta si faptul ca perceptia de risc fata de Romania a crescut substantial", a comentat pentru ZF Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank.
Referindu-se la conditiile in care a fost lansata emisiunea de eurobonduri, Dumitru considera ca s-a obtinut un "pret corect", de piata.
La randul sau, Radu Craciun, directorul de investitii al Interamerican Fond de Pensii, a aratat ca "ne miscam in contrasens".
"In loc sa facem emisiunea de eurobonduri anul trecut, cand puteam sa ne finantam la costuri mai reduse, cand exista un entuziasm pentru pietele emergente, venim acum cu emisiunea, cand exista aversiune la risc", a comentat Craciun.
Tototodata, analistii considera ca ar fi fost mult mai bine ca finantarea sa fie asigurata de pe piata interna, existand cerere si din partea fondurilor de pensii si a societatilor de asigurari.
Emisiunea a extins pana la maturitatea de zece ani curba randamentelor aferente instrumentelor emise de Romania pe piata externa, in conditiile in care pana la acest eurobond curba se intindea pana in anul 2012, fiind de aproximativ patru ani.
Aranjorii imprumutului sunt bancile Credit Suisse, UBS si EFG Eurobank, iar firma de avocatura care a asistat Ministerul Finantelor este Bulboaca si Asociatii.
Intervalul de pret initial stabilit la 175-185 puncte de baza peste referinta (rata medie swap in euro la zece ani) a fost imbunatatit dupa deschiderea subscrierii la 170-175 puncte de baza, in conditiile unui nivel al marjei solicitat pe pietele financiare pentru asigurarea protectiei fata de riscul de neplata al Romaniei de 183 puncte de baza.
Emisiunea a fost lansata la un randament de 6,698%, respectiv o marja de 170 puncte de baza peste referinta, pretul de emisiune fiind stabilit la 98,59%.
Sumele atrase prin emisiunea de eurobonduri vor fi alocate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea euroobligatiunilor de 664 mil. euro, scadente in data de 27 iunie, care au un cupon anual de 10,625%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO