Eveniment

FMI: Sistemul financiar mondial s-a consolidat in ultimul an

16.09.2005, 19:35 14

Sistemul financiar global s-a consolidat in ultimul an, fiind mai pregatit pentru a suporta eventuale socuri, potrivit unui raport prezentat de directorul pentru pietele de capital internationale din cadrul Fondului Monetar International, Gerd Haeusler. Inflatia mai scazuta si cresterea economica mondiala au permis corporatiilor sa isi diminueze costurile, sa faca restructurari si sa obtina profituri mari, care au atins uneori niveluri record. Oficialul FMI a mai spus ca unele banci centrale se confrunta cu provocarea de a elimina masurile monetare relaxate din ultimii ani, fara sa restrictioneze pietele sau economiile. Acesta a mai declarat ca uraganul Katrina pare sa aiba un impact limitat. "In acest stadiu, impactul uraganului asupra cresterii economice mondiale si a pietelor financiare este incert, dar se estimeaza ca va fi limitat", a spus Haeusler. Oficialul FMI a avertizat insa in cadrul raportului asupra stabilitatii financiare globale ca insisi factorii care asigura un climat favorabil pe termen scurt ar putea, pe termen mediu, sa contribuie la o vulnerabilitate crescuta. "Aceleasi forte benigne care au alimentat dezvoltarea pietelor financiare au creat, in acelasi timp, dezechilibre globale mari si un nivel ridicat al indatorarii, in special in domeniul locuintelor", sustine Haeusler. Spre exemplu, apetitul investitorilor privati pentru activele denominate in dolari, intr-o perioada in care dobanzile din Statele Unite sunt mai mari comparativ cu alte tari importante, faciliteaza finantarea unui deficit de cont curent masiv, care ajunge la 5% din Produsul Intern Brut (PIB). Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO