Eveniment

Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor

Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea...

Autor: Mediafax

20.06.2016, 00:00 91
Guvernul vrea să interconecteze bazele de date ale Poliţiei şi ale autorităţilor fiscale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iar în cazul în care un cumpărător de autovehicul nu plăteşte taxele cu privire la deţinere şi înmatriculare în 60 de zile, înmatricularea este suspendată. Executivul intenţionează să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la capitolul înmatricularea vehiculelor prin OUG privind debirocratizarea aflată în consultare publică.  „Autoritatea competentă transmite autorităţilor fiscale competente situaţia vehiculelor înscrise/transcrise în evidenţele proprii, în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor“, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă. De asemenea, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO