Eveniment

Inflatie de 4,1% la jumatatea anului. BNR ezita sa spuna pentru ce noua tinta se bate

11.07.2005, 19:34 14

Inflatia in luna iunie a fost de 0,3%, nivel inregistrat si in mai. La jumatatea anului, inflatia preturilor, fata de decembrie 2004, a ajuns la 4,1%.

In conditiile in care preturile vor continua sa creasca intr-un ritm asemanator, sub presiunea consumului, este posibila ratarea tintei de inflatie, chiar in varianta revizuita, de 7,5%.

Aurotitatile romane au negociat deja cu expertii Fondului Monetar International relaxarea tintei de inflatie pentru anul urmator, pana la 6%. In aceste conditii, intregul program de dezinflatie elaborat pentru anii urmatori ar fi decalat cu 0,5 - 1 punct procentual.

In conditiile mentinerii inflatiei la nivelul de 0,3%, cresterea anualizata a preturilor a coborat pana la 9,7%, de la nivelul de 10%, inregistrat in aprilie si mai. Inflatia anuala a crescut puternic in aprilie, in conditiile majorarii preturilor la utilitati.

Rata medie lunara a inflatiei este astfel de 0,7%, fata de un nivel de 0,6% inregistrat in aceeasi perioada a lui 2004. Anul trecut, inflatia a fost in iunie de 0,6%.

Inflatia a fost alimentata in iunie de majorarea preturilor la servicii, care au inregistrat o crestere de 1%, si la marfurile alimentare, care au crescut cu 0,4%. In cazul marfurilor nealimentare, preturile au inregistrat luna trecuta o scadere usoara, cu 0,1%. In cadrul acestora, cele mai mari scaderi, de 3,4 puncte procentuale, le-au inregistrat preturile la gazele naturale, urmate de cele la energie. De altfel, serviciile au inregistrat constant de la inceputul anului cresteri mai mari decat marfurile. Majorarile au atins un maxim in februarie, cu o rata de 2,5%.

In cadrul serviciilor, cele mai importante majorari au fost inregistrate la abonamentele la radio si televizor, cu cresteri de 5,4%. Pe locul al doilea s-a situat transportul urban, in cazul caruia tarifele au crescut cu 2,5%. Serviciile de posta si telecomunicatii s-au scumpit astfel per total cu 1,6%. In cazul ingrijirii medicale, tarifele au crecut cu 1,4%.

Oficialii bancii centrale au apreciat ca dupa puseul inflationist inregistrat in aprilie, lunile de vara vor fi caracterizate de cresteri reduse sau chiar dezinflatie. Preturile ar urma sa mai inregistreze cresteri sensibile in ultimele luni ale anului.

Analistii considera ca, in aceste conditii, banca centrala ar putea sa permita o apreciere mai mare a cursului, pentru a atenua impactul cresterii preturilor. Pe de alta parte, guvernatorul BNR a sustinut recent ca nu se mai asteapta la aprecieri semnificative de curs in a doua jumatate a anului. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO