Eveniment

Infrastructura rutiera a inghitit doar 30% din fondurile UE

Infrastructura rutiera a inghitit doar 30% din fondurile UE

Mihai Grecu, director general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale: La unele proiecte mergem cu frana trasa pentru ca nu le dam banii, iar la altele avem bani si nu avem unde sau cu cine sa construim.

31.05.2007, 18:45 16

In sapte ani Romania nu a reusit sa cheltuiasca pentru infrastructura rutiera decat 200 mil. euro din fonduri europene desi programul ISPA aloca acestui sector pentru perioada 2000 - 2010 aproape 673 mil. euro, potrivit suplimentului lunar Business Construct care apare astazi impreuna cu ZF.
"Din fondurile ISPA am cheltuit numai circa 30% pana acum", a de clarat Mihai Grecu, director general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).
Asta inseamna ca, pana in 2010, administratia centrala si locala ar trebui sa mai cheltuie pentru drumuri si autostrazi inca 471 de milioane de euro, respectiv peste 70% din totalul de bani, in doar 33% din timpul acordat creditarii ISPA.
Proiectele propuse spre finantare pe fonduri ISPA au atras pana in prezent 364,5 mil. euro, din care numai 200 de milioane au fost propriu-zis cheltuite, conform datelor furnizate de CNADNR.
Directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania spune ca motivele care au determinat gradul scazut de absorbtie sunt multe si destul de cunoscute.
"Este vorba despre problema exproprierilor, care nu au fost facute la timp si pentru care nu sunt bani acum, de lipsa expertilor care sa gestioneze conceperea si derularea proiectelor si, nu in ultimul rand, de lipsa acuta a finantarilor", a spus Grecu. El a adaugat ca cea mai mare problema insa este lipsa terenurilor disponibile pentru constructia de drumuri, procesul de expropriere fiind ingreunat de lipsa unei legislatii corespunzatoare si a unei strategii anterioare de eliberare a culoarelor pe care urmau sa fie construite soselele sau autostrazile.
"Daca o luam istoric, ar fi fost mai bine ca inainte, la inceputul anilor '90, sa se fi rezervat aceste culoare. De exemplu pe autostrada Bucuresti-Constanta, pe tronsonul Cernavoda-Constanta nu avem nimic liber. Nici pe Bucuresti-Ploiesti nu avem terenuri libere. Nu avem bani pentru exproprieri. 100% teren disponibil nu avem nicaieri", a mai spus directorul.
Dincolo de lipsa terenurilor, autoritatile nici nu dispun de experti care sa fie capabili sa dezvolte proiecte viabile care sa atraga finantarea europeana.
"Este si o problema de resurse umane. Am primit de curand vizita unor oficiali de la Banca Mondiala. Mi-au spus ca nu avem (CNADNR-ul, n.r.) nici 50% din forta de munca necesara pentru derularea proiectelor de acum, nemaipunand la socoteala proiectele care vor fi dezvoltate in viitor", a explicat Mihai Grecu.
In opinia sa, solutia ar putea fi angajarea unor mari companii specializate pe lucrarile de infrastructura rutiera, care sa preia o mare parte din responsabilitatile CNADNR.
In acest scop, administratia drumurilor va trebui sa conceapa pachete de proiecte, pentru a caror administrare si supervizare sa organizeze licitatii pentru a le plasa in grija unor firme specializate.
"Private sector always does it better, nu? (sectorul privat se descurca intotdeauna mai bine, nu? n.r.)", a mai spus Grecu adaugand ca aceasta solutie i-a fost sugerata si de expertii Bancii Mondiale.
Dincolo de finantarea europeana, CNADNR primeste fonduri pentru sosele si autostrazi de la bugetul de stat, dar acestea sunt departe de a acoperi necesarul Companiei. Pentru a sustine aceasta afirmatie, Grecu a dat exemplul autostrazii Bucuresti-Brasov pentru care a primit 0,3% din costurile prevazute pentru anul in curs.
"Am un milion de lei pentru Bucuresti-Brasov. Aveam nevoie de 100 de milioane de euro. Asta inseamna ca am primit 0,3% din cat era nevoie. Bugetul pe care l-am primit anul acesta este 1,2 miliarde de euro. Nu acopera necesarul, asta este clar. Depinde insa cum definim necesarul. La unele proiecte mergem cu frana trasa pentru ca nu le dam banii, iar la altele avem bani si nu avem unde sau cu cine sa construim", a mai spus Grecu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO