Eveniment

Italia si Slovenia tin in sah oleoductul Constanta-Trieste

23.04.2008, 19:18 15

Oleoductul Constanta-Trieste, prin intermediul caruia Romania ar putea incasa venituri din taxe de tranzit in valoare de trei miliarde de euro in urmatorii 20 de ani, este deocamdata blocat de refuzul Italiei si al Sloveniei de a-si desemna companiile prin intermediul carora intentioneaza sa participe la proiect.
Desi discutiile dureaza de mai bine de zece ani, abia ieri a fost facut primul pas concret prin semnarea de catre reprezentantii Romaniei, Serbiei si Croatiei a acordului actionarilor pentru infiintarea companiei de proiect pentru oleoductul Constanta-Trieste. Oficialii Sloveniei si ai Italiei, celelalte doua tari care sunt incluse in acest proiect intarzie cu raspunsul.
Semnarea acordului este vazuta ca un prim pas necesar pentru demararea proiectului, Italia si Slovenia putand sa se alature in orice moment tarilor deja semnatare. Cu toate acestea, daca cele doua tari nu vor intra in proiect, oleductul nu se va realiza, capacitatea Croatiei de a fi punctul terminus al acestui proiect fiind redusa.
"Fara Italia si Slovenia nu va fi niciun proiect", a declarat directorul general executiv si membru in Consiliul de Administratie al companiei JANAF (Croatia), Vladimir Vrankovic.
Potrivit secretarului de stat in Ministerul Economiei si Finantelor Viorel Palasca, Slovenia si Italia nu si-au desemnat inca firmele care sa le reprezinte in proiect.
"In Italia se asteapta alegerea noului Guvern, care va decide implicarea sau nu in proiect. Indiferent de participarea Italiei, proiectul poate merge mai departe. Exista si alte variante de traseu", este de parere Palasca.
Din partea Romaniei, in firma de proiect sunt implicate companiile Oil Terminal si Conpet, in timp ce din Serbia va participa Transnafta, iar din Croatia, firma JANAF.
Deocamdata, fiecare tara membra a companiei de proiect detine 33% din actiuni, urmand ca la intrarea Italiei si Sloveniei participatia fiecarui stat membru sa se reduca la 20%. Compania de proiect va fi inregistrata in termen de
45 de zile la Londra si va fi condusa, probabil, de un manager neutru, care sa nu provina din niciuna din cele trei tari implicate.
Palasca a spus ca deocamdata managementul firmei va fi asigurat de un consiliu director format din sase membri, cate doi din fiecare tara care a semnat ieri acordul actionarilor.
Oleoductul Pan European Oil Pipeline (PEOP), cu o lungime de 1.400 kilometri, va traversa Romania, Serbia, Croatia si Slovenia, spre Italia, si va fi una dintre rutele directe de transport a petrolului din zona estica a Marii Negre catre piata europeana. Pe teritoriul Romaniei vor fi aproximativ 600 km de conducta.
Un studiu de fezabilitate derulat de Banca Mondiala, in valoare de doua milioane de dolari, a indicat un volum anual de tranport prin oleduct de 60 milioane de tone de titei. Studiul prevede trei variante de realizare a conductei, iar constructia ar urma sa inceapa anul viitor si sa fie incheiata in 2013. Costurile de constructie a oleoductului sunt estimate la 2,9-3,3 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO