Atunci când Amalia Săftoiu a renunţat la o carieră în domeniul petrolului şi al gazelor naturale, care o purta pe tot globul, pentru a înfiinţa un brand de tricotaje în România, în urmă cu şapte ani, apropierea de una dintre cele mai mari industrii de confecţii din Europa părea un avantaj evident. Acest sector, dezvoltat în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, a crescut dramatic odată cu aderarea ţării la Uniunea Europeană, iar brandurile de masă, precum H&M şi Zara, se bazează pe fabricile din România pentru a-şi aduce rapid modelele în magazine, scrie Bloomberg.
Iniţial, Săftoiu a făcut acelaşi lucru, dar în curând şi-a dat seama că acest lucru nu se potrivea bine pentru compania sa, Ami Amalia. Săftoiu a preferat fire naturale delicate, dar producătorii au înclinat spre ţesături robuste, cum ar fi amestecurile de poliester, care erau mai uşor de manevrat de maşini. Iar modelul low-cost depinzând de volume mari, ea s-a temut că se va trezi cu mormane de pulovere nevândute. "Când lucrezi cu o fabrică, eşti limitat de cerinţele minime de comandă, de tipul de fire cu care pot lucra", spune ea. "Începi să te concentrezi mai mult pe vânzare decât pe creaţie."
Vedeţi AICI ce spunea Amalia Săftoiu la emisiunea ZF 15 Minute cu un antreprenor.
După trei ani, Săftoiu şi-a deschis propria fabrică - o mişcare costisitoare, dar crucială pentru a transforma Ami Amalia în brandul high-end pe care şi l-a imaginat. În prezent, ea oferă opusul modei produse în masă, folosind materiale precum lâna de vigonie şi caşmirul vopsit natural pentru pulovere care costă 200 de euro (216 dolari) sau mai mult, adesea cu o abordare contemporană a motivelor tradiţionale româneşti.
Săftoiu a cumpărat iniţial o maşină automată de tricotat cu 90.000 de euro şi a închiriat alte două. Maşinile i-au permis să experimenteze şi să proiecteze mai rapid, ocolind procesul îndelungat de încercare şi eroare de a cere fabricilor să producă mostre pe baza unor reprezentări. "Această libertate de a continua să încerc până când creez un produs care să îmi placă mi-a confirmat faptul că a avea propria maşină este calea de urmat", spune Săftoiu. "Trebuie să purtăm o conversaţie cu tehnologia şi să o lăsăm să ne modeleze designul."
Şi i-a permis să personalizeze ofertele: Unul dintre cele mai populare articole ale ei este un pulover din lână merinos brodat cu o literă la alegerea clientului. "Pentru mine a fost foarte important să ofer ceva diferit", spune Săftoiu. "Produsele personalizate sunt imposibile într-o fabrică în care modelul de afaceri contează câte minute se alocă pentru a face un pulover."
Ami Amalia are acum aproximativ 20 de angajaţi în două fabrici cu un total de şapte maşini. Producţia este încă limitată, în parte din cauza procesului de tricotare mai lent pe care îl necesită firele naturale. Ea se aşteaptă să vândă aproximativ 10.000 de pulovere, paltoane, rochii, eşarfe şi alte articole de îmbrăcăminte anul viitor - mai mult de 60% faţă de 2023, dar o fracţiune infimă din milioanele produse de marile case de lux sau din miliardele producătorilor de fast-fashion. Nu este ieftin: ea spune că costul ei de producţie este mai mult de o treime din ceea ce percepe la vânzare cu amănuntul, faţă de aproximativ 10% pentru mărcile de pe piaţa de masă.
Ami Amalia se aşteaptă la venituri de peste 1,2 milioane de euro în acest an, de aproximativ cinci ori mai mari decât în momentul în care Săftoiu a oprit externalizarea, în 2019. Brandul nu are nicio locaţie fizică de vânzare cu amănuntul, vânzând în principal prin intermediul site-ului său, precum şi prin buticuri independente şi prin site-ul de comerţ electronic de lux Farfetch.
Are fabrici la sediul său din Oradea şi în oraşul transilvănean Deva, la o distanţă de trei ore de mers cu maşina. Spaţiul din Oradea găzduieşte un studio de design şi un birou de programare unde creaţiile lui Săftoiu sunt transformate în machete digitale care servesc drept manuale de instrucţiuni pentru producţia automatizată. Personalul de ambalare, de comerţ electronic şi cel administrativ lucrează aproape unul de celălalt, nu departe de maşinile care zumzăie.
Una dintre cele mai mari probleme pentru abordarea de sine stătătoare a lui Săftoiu a fost lipsa de angajaţi calificaţi, deoarece românii au abandonat industria pentru domenii mai profitabile. În februarie, ea a angajat patru persoane din Bangladesh care au experienţă cu maşinile pe care le-a cumpărat şi, în ciuda lunilor necesare pentru obţinerea vizelor, se gândeşte să aducă mai multe, deoarece încearcă să continue să crească producţia.
Deschiderea propriei fabrici, deşi costisitoare, a ajutat-o pe Săftoiu "să joace imediat cartea luxului", spune Frédéric Godart, profesor asociat la şcoala de afaceri Insead din Franţa. Clienţii sunt dispuşi să plătească o primă pentru bunuri de înaltă calitate, chiar şi pentru cele provenite de la mărci obscure din locuri asociate mai degrabă cu producţia de masă. În schimb, utilizarea de către Săftoiu a motivelor populare transformă originea mărcii într-un simbol al autenticităţii. "Dacă vrei să ieşi în evidenţă, să cumperi produse româneşti este mai interesant", spune Godart.
Săftoiu spune că acesta a fost obiectivul ei atunci când a pornit Ami Amalia: să creeze un brand interesant, de calitate, care să îi reflecte originile. După o copilărie petrecută într-un oraş minier românesc, urmată de ani de muncă în corporaţii în oraşe de la Dubai la Oslo, a vrut să demonstreze că centrele tradiţionale ale modei înalte nu au monopolul inovaţiei şi al calităţii. "O ţară sau un loc nu este mai luxos decât altul", spune ea. "Este frumos să vezi numele unei ţări diferite, nu doar Franţa sau Italia".
