Eveniment

Nouă din victimele celei de-a doua explozii de la Sighetu Marmaţiei vor fi transportate la Baia Mare

Autor: Andreea Unturica

19.02.2012, 12:06 130

Nouă din cele zece victime ale celei de-a doua explozii produse, duminică dimineaţă, într-un local din Sighetu Marmaţiei vor fi transportate la spitalul din Baia Mare, urmând ca apoi să fie preluate cu o aeronavă militară la Bucureşti, acestea având arsuri de gradele 1, 2 sau 3.

Vasile Ştefanca, managerul spitalului din Sighetu Marmaţiei, unde au fost transportate cele zece persoane rănite în a doua explozie produsă în imobilul din Sighetu Marmaţiei, a declarat că victimele au arsuri de gradele 1, 2 sau 3, între 15 şi 40 - 50 la sută din suprafaţa corporală.

Potrivit sursei citate, medicii din Sighetu Marmaţiei au decis ca nouă dintre victime să fie transportate la Baia Mare, una dintre acestea, care este în stare mai gravă, să fie dusă cu elicopterul, iar celelalte cu ambulanţele, urmând să ajungă în maxim o oră şi jumătate la Baia Mare, pentru ca apoi să fie transportate la Bucureşti cu o aeronavă militară.

"Acum organizăm transportul lor la Baia Mare. Au venit cel puţin 25 de medici din spitale pentru a organiza transportul victimelor la Baia Mare. Niciunul dintre răniţi nu este în stare critică, iar la ora actuală toţi au fost stabilizaţi. Doar unul dintre pacienţi are o plagă tăiată şi o arsură minoră de gradul 1, şi acest pacient va fi ţinut în continuare la noi, ceilalţi având arsuri de gradele 1,2 şi 3. NU există niciun pacient cu arsuri de gradul 4", a spus Vasile Ştefanca.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Alin Maghiar, a declarat că o comisie de anchetă va cerceta cauzele şi împrejurările în care s-au produs cele două explozii. El a spus că, potrivit standardelor, accesul unei echipe de cercetare în interiorul unei clădiri afectate de o explozie se poate face doar după ce furnizorul de gaz spune că acest lucru este sigur, iar construcţia nu prezintă risc de prăbuşire.

"Nu mă pot pronunţa asupra cauzelor celei de-a doua explozii, pentru că nici la prima explozie nu se cunosc cauzele. Se va face o comisie care va cerceta ambele cauze de explozie. O echipă de cercetare nu pătrunde înăuntru până când furnizorul de gaze nu spune că accesul se poate face în siguranţă. Deocamdata, nu se ştie de unde au ajuns gazele în incinta respectivă", a mai spus Maghiar.

Două explozii s-au produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică şi, respectiv, duminică dimineaţă, în incinta unui club din Sighetu Marmaţiei, neurmate de incendii, cea de-a doua deflagraţie producându-se în timp ce o echipă de specialişti cerceta la faţa locului cauza producerii primei explozii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO